În mai bine de douăsprezece decenii de olimpism, întinse pe trei secole, doar patru români au fost aleși membri în Comitetul Internațional Olimpic: prințul George Gh. Bibescu, Gheorghe Plagino, Alexandru Șiperco și Octavian Morariu. Dintre aceștia, Alexandru Șiperco s-a numărat printre cei mai influenți, el ajungând chiar în poziția de prim-vicepreședinte al CIO.
Os domnesc, militar de carieră, decorat cu Legiunea de Onoare în grad de Mare Ofițer și apropiat de ideile olimpice ale baronului de Coubertin, prințul George Gh. Bibescu a fost primul român onorat cu alegerea în Comitetul Internațional Olimpic. Fiu al fostului domnitor al Țării Românești, prințul Bibescu trăia de multă vreme în Franța, iar includerea lui printre mai marii mișcării olimpice, aflată încă la început de drum, ar putea să pară surprinzătoare, dar prințul era, la acel moment, unul din cei mai cunoscuți români care locuiau în Hexagon. Autor de lucrări istorice, membru al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris și curator al secțiunii românești din cadrul Expoziției Universale de la Paris, din 1889, George Gh. Bibescu avea 65 de ani în 1899, atunci când a fost ales printre conducătorii CIO, făcând din România a 16-a țară reprezentată în organismul olimpic suprem. Mandatul său a fost unul scurt, de doar doi ani, el renunțând în 1901 la poziția sa, pentru a se retrage la Constantinopol, acolo unde a și părăsit această lume, la 2 mai 1902.
Al doilea român ales în Comitetul Internațional Olimpic a fost Gheorghe Alexandru Plagino, vlăstar al unei vechi familii boierești din zona fostului județ Râmnicu-Sărat. În anul 1900, aflat la Paris, tânărul de 24 de ani a decis să participe la a doua ediție a Jocurilor Olimpice și s-a înscris într-una din probele de tir – și anume cea de talere trap. Românul a fost unul din cei doar doi sportivi non-francezi care s-au aliniat la startul concursului și a ocupat locul 13, cu 11 talere lovite, dar mai mult decât rezultatul în sine contează faptul că, astfel, Plagino a devenit primul sportiv român prezent la Jocurile Olimpice. Opt ani mai târziu, în decembrie 1908, el era ales printre membrii CIO – al 57-lea din istoria organizației și al 35-lea în funcție. Tot de numele lui se leagă și prima prezență a României la un Congres CIO – în 1914, la Paris. Gheorghe Plagino a rămas în funcție până la decesul său, în 1949, chiar dacă oficialitățile comuniste au anunțat, în 1948, retragerea lui din Comitetul Internațional Olimpic.
Lui Plagino i-a succedat Alexandru Șiperco, românul cu cea mai lungă prezență în Comitetul Internațional Olimpic. Venit dintr-o familie mic-burgheză, Șiperco a aderat de tânăr la Partidul Comunist, dar a fost unul dintre cei mai vehemenți partizani ai organizării activității sportive din România pe criterii de competitivitate, poziție care era contrară spiritului vremii, când se impunea implementarea modelului sovietic. Deși deranjant într-o oarecare măsură, Șiperco nu a avut de suferit din cauza viziunii sale diferite, el ajungând chiar să conducă Comitetul Olimpic Român între 1953 și 1959. Ales în Comitetul Internațional Olimpic în 1955, Șiperco a dezvoltat o bună relație cu Juan Antonio Samaranch, viitorul președinte al CIO, care îl va propulsa pe român în funcția de prim-vicepreședinte al organizației între 1982 și 1986. Alexandru Șiperco a fost însă un personaj cu multă influență în sportul mondial, el reușind, printre altele, să-l determine pe Nicolae Ceaușescu să accepte prezența României la ediția Los Angeles 1984 a Jocurilor Olimpice, ediție boicotată de statele din blocul comunist, iar în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice de la Seul 1988 a fost președintele comisiei care a încercat negocierea unui acord între Coreea de Sud și RPD Coreeană privind acordarea statutului de co-organizator al competiției pentru statul comunist din nord. Șiperco s-a stins din viață în octombrie 1998, iar la înmormântarea celui mai longeviv membru al CIO a fost prezent bunul său tovarăș, Juan Antonio Samaranch.
Careul de ași nu ar fi însă complet fără al patrulea dintre ei. Este vorba de fostul rugbyst Octavian Morariu, cel care, după retragerea din activitate, a ales cariera de conducător sportiv. Devenit președinte al Federației Române de Rugby (2001-2003) și președinte al Agenției Naționale pentru Tineret și Sport (2003-2004), el i-a urmat lui Ion Țiriac în funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. După ce a condus timp de zece ani destinele COSR, al cărui președinte a fost din 15 noiembrie 2004 până în 14 aprilie 2014, Octavian Morariu a fost confirmat, la 10 octombrie 2013, ca fiind al patrulea membru CIO pentru România din istoria Comitetului Internațional Olimpic.
Sursă foto: