În direct la TVR Sport, naţionala feminină de volei a României a învins echipa Azerbaidjanului cu scorul de 3-0 (25-19, 25-15, 25-10), vineri, la Blaj, în Golden League.
Pentru tricolore este al doilea succes în competiţie, după 3-0 cu Austria şi un eşec cu Cehia (1-3).
România a avut nevoie de doar 69 de minute pentru a obţine victoria în meciul cu Azerbaidjan, condusă de Elizabet Lenke Ineh, autoare a 20 de puncte. Din echipa antrenată de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez s-au mai remarcat Rodica Buterez (12 puncte) şi Ana Cristina Miron (10).
Meciul a fost arbitrat de maghiarul Laszlo Adler şi de moldoveanul Andrei Ţăran.
România va juca următorul meci pe 26 mai, tot la Blaj, contra Suediei, care are o victorie (3-2 cu Spania) şi un eşec (0-3 cu Belgia) în primele sale două partide din competiţie.
La masculin, România a pierdut cu 1-3 în fața Croației, într-un meci disputat la Rm Vâlcea. Croații s-au impus cu 25-23, 25-22, 20-25 și 25-22.
Partidele naționalei României în Golden League, atât la masculin cât și la feminin, sunt transmise în direct de TVR Sport.
Sursă știre: Agerpres