Turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti U-17 (masculin) va fi transmis de TVR SPORT în perioada 20 mai-5 iunie 2024.
- Finala mică şi marea finală ale European Women's Under-17 Championship 2024 au fost în direct la TVR SPORT sâmbătă, 18 mai, orele 14.00 şi 18.00
- Ediția 2024 a UEFA European Under-17 Championship se va disputa în direct și în exclusivitate pe „Arena românilor”, la TVR SPORT.
De luni, 20 mai, tinerele talente ale fotbalului european din şaisprezece ţări – Cipru (gazda competiției), Ucraina, Cehia, Serbia, Danemarca, Austria, Țara Galilor, Croaţia, Italia, Suedia, Slovacia, Polonia, Franţa, Portugalia, Spania și Anglia - se vor întâlni pentru un spectacol fotbalistic de neratat.
Germania, campioana en-titre nu s-a calificat la turneul din acest an, după ce, în finala din 2023, și-a adjudecat trofeul la capătul unui meci de poveste în compania Franței, decis la loteria penalty-urilor.
Comentariul partidelor va fi asigurat de jurnaliştii TVR: Tudor Furdui, Cristian Mîndru, Dragoş Bocanaciu, Emil Hossu Longin, Narcis Șelaru, Bogdan Tomulică, Cosmin Bică și Mihnea Ionescu.
Înainte de startul turneului final masculin, TVR SPORT difuzează în direct finala mică (Polonia - Franța) și marea finală (Anglia - Spania) ale European Women's Under-17 Championship 2024, sâmbătă, 18 mai, de la ora 14.00, respectiv ora 18.00.
Cele 31 de meciuri ale turneului masculin European Under-17 Championship vor avea loc pe arenele însorite din Cipru, iar programul primei serii de partide este următorul:
Luni, 20 mai
18:00 Danemarca - Țara Galilor (direct)
20:30 Croația - Austria (direct)
23:00 Serbia – Ucraina (înregistrare)
01:00 Cipru – Republica Cehă (înregistrare)
Marți, 21 mai
18:00 Spania – Portugalia (direct)
20:30 Franța – Anglia (direct)
23:00 Slovacia – Suedia (înregistrare)
01:00 Italia – Polonia (înregistrare)
Programul transmisiunilor celorlalte partide din cadrul turneului final Euro U-17 este disponibil pe site-ul TVR SPORT
UEFA Euro U-17 Championship 2024 se încheie miercuri, 5 iunie, cu marea finală, transmisă în direct și în exclusivitate la TVR SPORT, „Arena românilor”, de la 20.30.
Este ultima ediție a EURO U-17 în actualul format cu 16 echipe, din 2025 urmând să avem un nou sistem de calificări pentru această competiție, în două etape, și un turneu final cu doar opt echipe.
Totodată, ediția 2025 a competiției va da și echipele calificate la FIFA U-17 World Cup din același an.