Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Praga, dotat cu premii totale de 259.303 dolari, după ce a dispus de columbianca Emiliana Arango cu 6-4, 6-3.
Jaqueline Cristian (25 ani, 122 WTA), care a învins-o surprinzător în primul tur pe cehoaica Marie Bozukova, principala favorită, cu 6-4, 4-6, 6-4, a obţinut victoria după o oră şi 31 de minute.
Arango (22 ani, 181 WTA), venită din calificări, a început bine meciul şi a condus cu 2-0, dar românca a echilibrat disputa şi s-a impus cu 6-4 în primul set, după un break în ultimul ghem. În actul secund, Cristian a avut 3-0 şi 4-1, după care jucătoarea sud-americană a ratat două mingi de 4-4, românca câştigând în cele din urmă cu 6-3.
Jaqueline Cristian a câştigat singurul său meci anterior cu Arango, în mai, în optimile turneului ITF de la Zagreb, cu 6-4, 6-2.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 6.418 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi va primi replica ucrainencei Katerina Baindl (ex-Kozlova), a opta favorită, care a beneficiat de abandonul jucătoarei germane Jule Niemeier la scorul de 5-0.
Singura confruntare dintre Jaqueline Cristian şi Katerina Baindl (29 ani, 98 WTA) s-a încheiat cu victoria româncei, cu 4-6, 6-4, 6-2, în iulie 2017, în primul tur la Bucureşti.
Sursă știre: Agerpres
Sursă foto: Imago