Echipa Petrolul Ploiești a învins duminică, în deplasare, scor 3-1, formația Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii.
După o primă repriză în care Universitatea Craiova a avut mai multe șanse de gol și a dominat, ploieștenii au început perfect repriza secundă, cu golul lui Muși, din minutul 57. În minutul 70 a venit rândul lui Grozav să înscrie, acesta majorând scorul la 2-0 în favoarea oaspeților. Oltenii au avut un penalti transformat de Kurtic, în minutul 74, iar ploieștenii au marcat în minutul 77, prin Grozav, dar după aproape 6 minute de așteptare a deciziei VAR, golul a fost anulat pentru ofsaid. Petrolul a închis însă tabela în minutul 90+1, prin golul lui Marian Huja, revenit pe teren după aproape un an de absență din cauza accidentării. Ploieștenii s-au impus cu 3-1 și sunt pe locul 6 în clasament, cu 19 puncte, iar Universitatea Craiova se află pe 4, cu 22 de puncte.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu - Fl. Borța, Screciu, Raul Silva, Ndong – Danciu (Baiaram 58), Kurtic, Houri (Ișfan 87) – Roguljic (Al. Crețu 58), Markovic (A. Ivan 58), Al. Mitriță. ANTRENOR: Corneliu Papură
PETROLUL: Zima - Dumitriu, Meijers, Papp, Justiniano (Huja 75) - Doua, Seto (Diomande 84), S. Hanca (Jefferson 90) - Jair, Grozav (Z. Petrovic 84), Muși (D. Radu 90). ANTRENOR: Florin Pârvu
Cartonașe galbene: Ișfan 90+8 / Doua 33, Meijers 60, Justiniano 73
Arbitri: Ovidiu Hațegan - George Neașcu, Ciprian Danșa - Iuliana Demetrescu
Arbitri VAR: Ionuț Coza - Sorin Costreie
Observator: Nicolae Grigorescu
Sursă foto: