Echipa Petrolul Ploiești a învins duminică seara, în deplasare, formația Rapid București, scor 2-0, într-un meci din etapa a cincea din Superligă. Meciul a fost decis de două autogoluri ale rapidiștilor.
Pe un gazon care nu s-a prezentat în cele mai bune condiții. cele două formații s-au tatonat în startul partidei, iar arbitrul Andrei Chivulete a oprit meciul în minutul 8 din cauza torțelor aprinse de fanii ploieșteni. Vizibilitatea pe teren era extrem de redusă și jocul a fost reluat după cinci minute de pauză. Prima repriză nu a consemnat ocazii până pe final. Irobiso a trimis în bara transversală în minutul 40, apoi Rapid a avut un gol al lui Funsho Bamgboye anulat pentru fault în atac comis de Dugandzic, în minutul 41. Până la pauză portarul oaspeților, Zima, a scos șutul lui Oaidă, în careul mic, și la cabine s-a intrat cu 0-0.
Minutul 49 a adus o nouă întrerupere a jocului, tot de cinci minute, după ce galeria Rapidului a aruncat în teren torțe și fumigene. În minutul 62 a venit și deschiderea scorului. La un corner al lui Țicu, Papp a prelungit cu capul, iar balonul a fost deviat în propria poartă de Oaidă. Rapidiștii au alergat după egalare, ratând prin Săpunaru, Dugandzic și Album dar cei care au marcat au fost oaspeții, prin autogolul lui Borja Valle, cel care a trimis, neatent, către portarul care ieșise dintre buturi.
Petrolul are 8 puncte și este pe locul 5, în timp ce Rapid , cu 5 puncte, este pe locul 11.
RAPID: H. Moldovan - Onea, Săpunaru, P. Iacob, Braun – Oaidă (Kait 82), Al. Albu, C. Cîrjan (Pănoiu 69) – Funsho Bamgboye (Borja Valle 69), Dugandzic, Petrila (Papeau 69). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
PETROLUL: Zima - Papp, Meijers, Țicu - Doua, Hanca (Dumitriu 90), Seto, Jair, Musi – Irobiso (Z. Petrovic 76), Grozav (Jefferson 76). ANTRENOR: Florin Pîrvu
Cartonașe galbene: Oaidă 81
Arbitri: Andrei Chivulete - Andrei Constantinescu, Mihăiță Necula - Iulian Călin
Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache - Marius Badea
Observator: Adrian Comănescu
Sursă foto: Agerpres