Echipa FC Botoșani a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, cu formația UTA Arad, într-un meci din etapa a zecea a Superligii. Arădenii au egalat în minutul 90+7, deși juca în zece.
La Botoșani, prima repriză a fost întreruptă în minutul 21 de arbitrul Vlad Băban, după ce unui spectator aflat în tribuna suporterilor arădeni i s-a făcut rău. Medicii prezenți la stadion au intervenit, iar partida a fost reluată după trei minute. În minutul 28 arbitrul a acordat penalty după un henț în careu al lui Stolnik, verificat și la VAR. A executat Eduard Florescu și a înscris în minutul 30. În minutul 42 al meciului ambulanța în care se afla suporterul căruia i s-a făcut rău a plecat spre spital și meciul a fost din nou întrerupt, dar pentru puțin timp.
Oaspeții au egalat în minutul 48, când Cătălin Carp a reluat în plasă balonul respins de Ducan la șutul lui Rareș Pop. În minutul 52 a urmat al doilea gol al gazdelor, marcat de Ilicic și FC Botoșani revenea în avantaj. Până la final arădenii au rămas în zece după eliminarea lui Cătălin Carp, cu roșu direct, din minutul 82, dar elevii lui Mircea Rednic au egalat în minutul 90+7, prin Cooper, care a înscris din centrarea lui Stahl – ambii jucători introduși pe teren în repriza secundă.
În clasament, FC Botoșani a ajuns pe ultimul loc, cu 6 puncte, în vreme ce UTA Arad e pe locul 14, cu 8 puncte.
FC BOTOȘANI: Ducan - R. Benzar (Țigănașu 56), Junior Pius, Șeroni, R. Creț (G. David 55) - Adams Friday (Cioiu 86), Ed. Florescu, V. Dican, Pinson (Zabou 71) - N'Goma, Ilicic (Mutombo 71). ANTRENOR: Dan Alexa
UTA ARAD: Fl. Iacob - Diogo Rodrigues (Stahl 88), Stolnik (Cooper 73), Benga, Aly Abeid - Micovschi, Marku (Marcelo Freitas 46), D. Dumitrașcu (Carp 46), P. Mihai (R. Pop 46) - Fabry – Vucenovic. ANTRENOR: Mircea Rednic
Cartonașe galbene: Pinson 33, G. David 57 / C. Mihai 43
Cartonaș roșu: Cătălin Carp (UTA Arad) min. 82
Arbitri: Vlad Băban - Sebastian Gheorghe, Adrian Vornicu - Marius Omuț
Arbitri VAR: Horațiu Feșnic - Doru Lucaciu
Observator: Liviu Ciubotariu
Sursă foto: