loader
Foto

Superliga: FC Botoșani – FC Hermannstadt 2-2 și 1-1 la jucători eliminați

Echipa FC Botoșani a încheiat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 2-2, cu formația FC Hermannstadt, într-un meci din etapa a opta a Superligii. Ambele echipe au avut câte un jucător eliminat.

 

La Botoșani, gazdele au deschis scorul în meciul de debut pe banca moldovenilor pentru Dan Alexa. Jean-Armel Drole a profitat de o gafă a portarului Căbuz, care a încercat să paseze mingea către un coechipier, dar a trimis direct în picioarele atacantului ivorian, care a și înscris pentru 1-0, în minutul 22. Golul a fost validat după câteva minute de analiză VAR. Sibienii au replicat prin Daniel Paraschiv, care a egalat în minutul 29, și acest gol având nevoie de validarea VAR, care a durat numai puțin de 7 minute. VAR-ul a intervenit încă odată în minutul 39, la golul lui Gabi Iancu, sibianul marcând cu noroc, însă după trei minute de analiză, VAR a anulat golul pentru un henț la Iancu. Repriza a fost prelungită de arbitrul Andrei Chivulete cu numai puțin de 14 minute, Hermannstadt reușind să înscrie, un gol valid de această dată, în minutul 45+11, prin Daniel Paraschiv, care a reușit dubla. Gazdele au egalat în minutul 53, prin Gabriel David și au mai avut o șansă uriașă în minutul 59, când portarul oaspeților a oprit balonul pe linia porții. Botoșani a rămas în zece oameni, după eliminarea lui Drole, din minutul 68, după un fault dur al acestuia la Dragoș Iancu. Până la final nu s-a mai înscris, a mai fost eliminat și Mino Sota (min. 90+2) și s-a încheiat 1-1. Hermannstadt, cu 9 puncte, este pe locul 8. FC Botoșani, cu 4 puncte, ocupă ultima poziție din clasament.

FC BOTOȘANI: Ducan – Mutombo (Friday 14), Junior Pius, Șeroni, Țigănașu – G. David (Cărăușu 61), V. Dican, Ed. Florescu – N’Goma (Zabou 78), Drole, Pinson (Cioiu 79). ANTRENOR: Dan Alexa

HERMANNSTADT: Căbuz - Butean, Găman, Ionuț Stoica, Oroian (Medina 74) – A. Jipa (D. Iancu 67), Mino Sota, Baba Alhassan (Murgia 82), S. Balaure (Bărbuț 82) - G. Iancu (E: Fonseca 67), D. Paraschiv. ANTRENOR: Marius Măldărășanu

Cartonașe galbene: Dan Alexa 45+8, E. Florescu 45+10, Zabou 85 / Sota Mino 66

Cartonașe roșii: Jean-Armel Drole (FC Botoșani) min. 67 / Mino Sota (FC Hermannstadt) min. 90+2

Arbitri: Andrei Chivulete – Andrei Constantinescu, Laszlo-Imre Bucsi – Vlad Băban

Arbitri VAR: Florin Andrei - Stelian Slabu

Observator: Adrian Comănescu

Sursă foto: Agerpres

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT