loader
Foto

Superliga: CS Universitatea Craiova - FCU Craiova 0-2 (0-0)

Echipa FCU 1948 Craiova a învins sâmbătă, în deplasare, scor 2-0, echipa CS Universitatea Craiova, într-un meci al etapei a 19-a din Superligă.

 

Partida de la Craiova, dintre CS Universitatea și FC Universitatea 1948, a fost întreruptă timp de zece minute pentru că pe teren au fost aruncate materiale pirotehnice. Ultrașii celor două echipe au aruncat pe teren torțe și petardea, iar arbitrul Chivulete a fost nevoit să întrerupă meciul de trei ori, ultima oară în minutul 18. Arbitrul a trimis cele două echipe la vestiare pentru o pauză de zece minute.

În prima repriză CS Universitatea a avut primele ocazii ale partidei, dar cei care au deschis scorul au fost jucătorii rivalei, FCU.  Autorul golului a fost Baeten, care a înscris cu un șut din careu, în minutul 50. În minutul 60, George Ganea a majorat scorul după o pasă a lui Bahassa. Cu acestă victorie, FCU Craiova 1948 a urcat pe locul 13, cu 19 puncte.

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA: Lazar - Vătăjelu, Papp (Roguljic 65), Raul Silva, Mitrea, D. Benga (A. Ivan 55) - Al. Crețu, Căpățînă, Nistor – Rivaldinho (Cîmpanu 76), Baiaram (Markovic 77). ANTRENOR: Mirel Rădoi

FCU CRAIOVA: Gurău - R. Negru, Duarte, Paramatti, Van Durmen - D. Albu, V. Achim - Baeten, Bauza, Bahassa (R. Grigore 86) - G. Ganea (G. Iancu 66). ANTRENOR: Nicolo Napoli

Cartonașe galbene: Nistor 52, Vătăjelu 84, Al. Crețu 89 / G. Ganea 10, V. Achim 59

Arbitri: Chivulete Andrei Florin - Gheorghe Sebastian Eugen, Constantinescu Andrei

Arbitri VAR: Haţegan Ovidiu - Marica Mihai Marius - Dumitrache Bogdan

Observator: Cristian Nica

Sursă foto: Agerpres

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT