loader
Foto

Superliga: CFR Cluj – Petrolul Ploiești 1-0, în ultimul meci al etapei a noua

Echipa CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 1-0, formația Petrolul Ploiești, în ultimul meci al etapei a noua.

 

Clujenii au deschis scorul în minutul 12, când Tachtsidis a executat o lovitură liberă, mingea a fost respinsă din careu și a ajuns la Avonou, care a șutat  de la 16 metri și a înscris. Petrolul a cerut penalti în minutul 32, la un contact între Alexandru Musi și portarul Sava, dar arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat nimic. Antrenorul gazdelor, Mandorlini, a fost trimis în tribună în minutul 58, iar CFR a mai avut o bară în minutul 64, la un șut al lui Deac, dar cum Petrolul nu a reușit să pună în pericol poarta lui Sava decât în minutul 90, cînd goalkeeperul gazdelor a scos la ocazia lui Papp, clujenii s-au impus cu 1-0 și, cu 19 puncte, sunt pe locul secund în campionat. Petrolul are 13 puncte și ocupă poziția a cincea.

CFR CLUJ: R. Sava - Mogoș, Ajeti, Kresic, Camora - Muhar, Tachtsidis, Cvek (Deac 42) - Avonou (Morgan 90) – Bîrligea (Jefte Betancor 59), Otele (Juricic 59). ANTRENOR: Andrea Mandorlini

PETROLUL: Zima – Pedro Justiniano (Diomande 76), Papp, Meijers, Țicu - Doua, Seto (L. Dumitriu 79), Hanca (Jefferson 76), Al. Musi (Mitrov 76) – Grozav (M. Roman 46), Jair. ANTRENOR: Florin Pîrvu

Cartonașe galbene: Otele 58, Deac 62, Muhar 83, Avounou 85 / Meijers 86 Mitrov 90+2

Cartonaș roșu: Andrea Mandorlini (CFR Cluj) min. 58

Arbitri: Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Rareș Vidican

Arbitri VAR: Horia Mladinovici - Ovidiu Robu

Observator: Eduard Dumitrescu

 

Sursă foto:

Campionatul European de Fotbal, la

Campionatul European de Fotbal, la "Arena" | VIDEO

publicat: marţi, 02 iulie 2024

Vlad Lucian Arhire v-a propus o ediție "Arena" dedicată aproape în întregime Campionatului European de Fotbal. ...

TVR SPORT, lider de audienţă în timpul conferinţei naţionalei de fotbal, în topul canalelor de sport

Revenirea României la un turneu European după opt ani a adunat suporterii naționalei în fața televizoarelor. După ...

Noutăţi de la Campionatul European de Fotbal din Germania, la „EURO Arena”, pe TVR Sport

Costin Deşliu ne-a aşteptat cu veşti despre componența grupelor, programul meciurilor și favoritele la trofeu în ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Handbalistele de la CSM, primite cu fast la Slatina | VIDEO

Sportivele antrenate de Attila Horvath au fost întâmpinate de autorități și suporteri cu artificii, aplauze și ...

Volei feminin: România a obţinut a doua sa victorie în Golden League

În direct la TVR Sport, naţionala feminină de volei a României a învins echipa Azerbaidjanului cu scorul de 3-0 ...

Volei: Naţionalele României încep pregătirile pentru Goldean League

Naţionala de volei feminin a României se va reuni în 2 mai, iar cea masculină în 6 mai, în vederea pregătirii ...

Volei masculin: Bogdan Kotnik este noul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti

Echipa de volei masculin Dinamo Bucureşti a anunţat, miercuri seară, încetarea de comun acord cu antrenorul Stelian ...

CSM Oradea s-a calificat în Liga Campionilor la polo | VIDEO

CSM Oradea a marcat o reîntoarcere triumfală pe scena internațională a polo-ului, calificându-se în grupele ...

Premieră la Craiova: România-China, în Cupa Davis | VIDEO

În perioada 13-14 septembrie 2023, Craiova se pregătește să devină centrul atenției în lumea tenisului, găzduind, ...

Raliul Iașului: O experiență unică pe TVR Iași și TVR Sport | VIDEO

Raliul Iașului, un eveniment emblematic al motorsportului românesc, se pregătește să captiveze publicul prin ...

 

#TVRSPORT