Perfecționismul îmbrățișează două dimensiuni — pe de o parte tendința de a urmări standarde foarte înalte și, pe de altă parte, temeri legate de greșeli și evaluare critică. Aceste două dimensiuni coexistă și se manifestă diferit în funcție de sportiv, de contextul competițional și de climatul motivațional din sportul respectiv.
Perfecționismul poate fi un motor puternic în căutarea excelenței, iar sportivii cu standarde interne ridicate tind să lucreze cu perseverență, să se antreneze constant și să aspire la performanțe ridicate. Cercetările recente sugerează că pentru unii sportivi, această tendință spre perfecțiune se traduce în motivație, orientare spre obiective clare și stabilitate în pregătire, contribuind la evoluția în sport dacă este integrată într-un mediu psihologic sănătos.
În egală măsură, sportivii care nu mai pot separa greșeala de eșecul personal își construiesc un dialog intern dur, bazat pe autoexigență extremă și pe sentimentul că nimic nu este suficient de bun.
Această formă de perfecționism se asociază adesea cu anxietate, scăderea stimei de sine, burnout și probleme emoționale, iar efectele sale se resimt puternic mai ales în sporturile individuale, unde responsabilitatea pentru rezultat nu poate fi pusă pe seama altcuiva.
Pentru unii sportivi, mai ales pentru cei tineri, perfecționismul poate reprezenta o capcană psihologică dificil de gestionat. Într-un climat sportiv dominat de presiuni externe — unde antrenorii, familiile sau chiar media interpretează perfecțiunea ca standardul de aur — sportivul devine vulnerabil la autocritică severă și la teama constantă de a nu fi „destul de bun”.
Literatura contemporană explorează și conceptul de climat motivațional — adică contextul psihologic și social în care sportivul crește și care poate amplifica sau tempera impactul perfecționismului. Un climat centrat exclusiv pe rezultat stimulează temerile legate de evaluare și poate accentua consecințele negative ale perfecționismului, în timp ce un climat orientat spre învățare și creștere personală reduce anxietatea și permite sportivului să își folosească standardele interne în mod constructiv.
Altă fațetă importantă este legată de emoțiile care apar după competiții. Unii sportivi tind să își evalueze performanța prin prisma „ce ar fi putut fi făcut mai bine”, ceea ce poate crea un dialog intern foarte critic, ce îngreunează recuperarea psihologică după competiții. Acest tip de perfecționism poate amplifica stările de descurajare și poate scădea motivația pe termen lung.
Perfecționismul trebuie analizat nu doar în felul în care se manifestă, ci și în modul în care este gestionat. Intervențiile psihologice moderne, inclusiv strategii de reglare emoțională și tehnici cognitiv-comportamentale, pot ajuta sportivii să își transforme tendințele spre perfecțiune într-un aliat și să reducă impactul urmărilor negative.
Nu putem evalua și eticheta perfecționismul în sport ca fiind „bun” sau „rău”. În forma sa adaptativă, poate susține excelența și determinarea, iar în forma sa dezadaptativă, poate deveni o sursă de presiune psihologică, afectând sănătatea mentală, bunăstarea și chiar performanța. Înțelegerea acestor nuanțe ajută antrenorii, sportivii și familiile să contribuie la crearea unor medii în care perfecționismul să faciliteze progresul și să transforme sportul într-o experiență și de creștere, nu doar de competiție.
sursa foto: shutterstock/SK Design
sursa info: www.sciencedirect.com; www.researchgate.net
TVR SPORT este un mijloc de promovare a valorilor sportive românești, a sportului în general și a sportului ca mod de viață sănătos.



















