loader
Foto

Portugalia – Uruguay 2-0 (0-0), în grupa H de la Cupa Mondială Qatar 2022

Este Cristiano Ronaldo! Nu este Cristiano Ronaldo! După ce ne-am lămurit cine a marcat golurile lusitane, ne-am lămurit și despre ce își dorește Portugalia de la această Cupă Mondială: să ajungî cât mai sus la ultimul turneu important pentru CR7.

 

Lusitanii au dominat jocul şi au reuşit să se impună prin golurile marcate de Bruno Fernandes (54, 90+3 - penalty) în faţa unei echipe care a dezamăgit din nou.

''Celeştii'' au avut cea mai mare ocazie a primei reprize, prin Bentancur (32), o acţiune personală, însă mijlocaşul lui Tottenham, rămas singur cu portarul, a fost blocat de Diogo Costa.

În min. 54, Bruno Fernandes l-a căutat în careu pe Cristiano Ronaldo cu o centrare cu efect, iar mingea a intrat în plasă. Iniţial golul i-a fost acordat lui Ronaldo, însă cum acesta a părut că nu atinge mingea s-a revenit asupra autorului, fiind creditat cu gol Bruno Fernandes.

Au urmat 20 de minute de forcing din partea sud-americanilor, care însă nu putut să înscrie. Finalul de meci a fost al lui Bruno Fernandes. Mai întâi mijlocaşul lui Manchester United a scos un penalty, după ce Gimenez a făcut henţ la pătrunderea sa în careu (lovitură de pedeapsă acordată de VAR), şi tot el l-a transformat (90+3). Apoi a şutat la colţul scurt, dar Rochet a respins cu piciorul (90+8), iar în cele din urmă a trimis în bară de la 17 metri (90+9).

În min. 51, jocul a fost întrerupt câteva seci de secunde după pătrunderea unui spectator pe teren.

Dacă Portugalia e calificată în optimi, Uruguayul are nevoie de o victorie în faţa Ghanei pentru a merge mai departe, cu condiţia ca Portugalia să nu piardă cu Coreea de Sud, situaţie în care diferenţa dintre sud-americani şi asiatici s-ar face la golaveraj.

Portugalia - Uruguay 2-0 (Bruno Fernandes 54, 90+3 penalty)

Al Daayen, Lusail Stadium, Grupa H, 88.668 spectatori

PORTUGALIA: Diogo Costa - Joao Cancelo, Ruben Dias, Pepe, Nuno Mendes (Raphael Guerreiro 42) - Bruno Fernandes, Ruben Neves (Rafael Leao 69), William Carvalho (Palhinha 82) - Bernardo Silva, Cristiano Ronaldo (Goncalo Ramos 82), Joao Felix (Matheus Nunes 82). SELECŢIONER: Fernando Santos.

URUGUAY: Sergio Rochet - Coates, Diego Godin (Pellistri 62), Gimenez - Varela, Valverde, Vecino (de Arrascaeta 62), Bentancur, M. Olivera (Matias Vina 86) - Darwin Nunez (M. Gomez 72), Cavani (Luis Suarez 73). SELECŢIONER: Diego Alonso.

Arbitri: Alireza Faghani - Mohammadreza Mansouri, Mohammadreza Abolfalzi (toţi din Iran) - Abdulrahman Al Jassim (Qatar)

Sursă foto: Getty Images

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT