loader
Foto

Osasuna Pamplona a fost reintegrată de UEFA în Conference League

Exclusă inițial din cupele europene din cauza unui scandal de trucare de meciuri, echipa spaniolă Osasuna Pamplona a fost reintegrată de UEFA în Conference League, a anunțat marți forul european.

 

Clubul spaniol Osasuna se calificae în Conference League ca urmare a locului 7 ocupat la finalul ediției 2022-2023 din La Liga. UEFA a anunțat în 4 iulie că gruparea din Pamplona nu va putea participa la ediția din acest an a cupelor europene, din cauza unei afaceri de meciuri trucate care datează din sezonul 2013-2014.

Conducerea clubului Osasuna a decis să atace decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), iar această instanță sportivă a identificat clubul ca fiind victimă în dosarul de corupție în care a fost implicat unul din foștii săi cpnducători, imediat concediat la acea vreme.

În comunicatul său de presă, dat publicității după anunțul făcut de UEFA privitor la reintegrarea clubului în cupele europene, Osasuna a precizat că TAS a apreciat „noile dovezi” și „inițiativa arătată de club pentru a face lumină asupra acestor evenimente”.

UEFA a subliniat în comunicatul postat marți pe propriul site că „În urma deschiderii procedurii TAS, CA Osasuna a depus dovezi pe care nu a fost în măsură să le depună într-un stadiu anterior. UEFA a analizat acest material și a concluzionat că CA Osasuna nu a fost implicată în activități de aranjare a meciurilor. În consecință, clubul va fi considerat eligibil pentru a participa la ediția 2023/24 din UEFA Conference League, pentru care s-a calificat sportiv”, a scris în comunicatul emis de UEFA.

Osasuna Pamplona urmează să participe la tragerea la sorți pentru play-off-ul Conference League, programat pe 24 și 31 august.

Sursă foto: Shutterstock

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT