loader
Foto

Noel Le Graet şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Federaţiei franceze (FFF)

Noel Le Graet şi-a prezentat marţi dimineaţă demisia din funcţia de preşedinte al Federaţiei franceze de fotbal (FFF) în faţa Comitetului Executiv al acestei organizaţii, informează AFP.

 

După unsprezece ani de mandat în fruntea fotbalului francez, responsabilul în vârstă de 81 de ani a decis să renunţe la postul său, după mai multe luni de turbulenţe, marcate de acuzaţii de hărţuire, o misiune de audit acuzatoare din partea Inspectoratului General pentru Educaţie, Sport şi Cercetare (IGESR) şi mai multe derapaje verbale.

În luna ianuarie, Le Graet fusese suspendat din funcţia de preşedinte de către Comitetul Executiv extraordinar al FFF, iar de atunci Philippe Diallo a asigurat interimatul la conducerea federaţiei.

Fost primar al oraşului Guingamp, Noel Le Graet a preluat preşedinţia FFF în 2011, iar actualul său mandat urma să se încheie la sfârşitul lui 2024. Scaunul său a fost fragilizat însă de declaraţiile controversate la adresa idolului fotbalului francez Zinedine Zidane şi de mărturiile despre presupuse comportamente sexiste.

Ieşirea considerată lipsită de respect a lui Le Graet la adresa lui Zidane, într-un interviu acordat postului RMC, a inflamat fotbalul francez la momentul respectiv. Oficialul breton şi-a cerut ulterior scuze, înainte de a fi audiat de Comitetul Executiv, ai cărui membri nu au fost deloc încântaţi nici de faptul că preşedintele i-a prelungit contractul selecţionerului Didier Deschamps fără a-i anunţa şi pe ei în prealabil.

Aceste polemici au avut loc în plină misiune de audit şi control pentru FFF, care a stabilit, la finele lunii trecute, că Noel Le Graet "nu mai are legitimitatea pentru a administra" Federaţia franceză de fotbal, ţinând cont de "comportamentul său faţă de femei".

Atitudinea sa faţă de femei "poate fi definită cel puţin sexistă", au considerat inspectorii, iar misiunea de audit a strâns mărturii relative ale unor acţiuni ale lui Le Graet "susceptibile de a se încadra în legislaţia penală".

Sursă știre: Agerpres

Sursă foto: Shutterstock

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT