loader
Foto

Marius Negrea: „Cel mai important este ca Julia să patineze curat, fără greşeală”

Stagiunea mondială a spectacolului pe gheaţă se vede la TVR 2, în perioada 22 – 26 martie. Julia Sauter, reprezentanta României, revine la Mondiale după patru ani.

 

Timp de cinci zile, cei mai buni artişti ai patinajului artistic din lume vor face spectacol la TVR, prin coregrafie, muzică şi costume. Reprezentanta României, Julia Sauter, revine în arena de gheață, după ce a făcut istorie pentru ţara noastră, prin clasarea pe locul 10 la Campionatul European de Patinaj Artistic de la Esppo, Finlanda - cel mai bun rezultat din istoria patinajului feminin românesc. Ea a ajuns la Saitama împreună cu antrenorul său, Marius Negrea, iar miercuri va concura în direct la TVR 2, de la ora 11.20.

Despre speranţe, dar şi despre atmosfera de la Campionatele Mondiale, unde deja se desfăşoară antrenamentele oficiale, a vorbit antrenorul Marius Negrea într-un interviu.

Anul trecut, România a realizat o premieră la Campionatul Mondial, cu locul 18 la feminin, Julia Sauter şi intrarea în finala de 24. „Anul acesta, sperăm să fim măcar în top 20. Dacă totul merge bine, poate chiar un loc 15. Dar, cel mai important este ca Julia să patineze curat, fără greşeală, atunci ne bucurăm şi vom fi multumiţi. O evoluţie foarte bună va avea cu siguranţă şi un rezultat bun”, spune antrenorul Marius Negrea.

Cum merge pregătirea Juliei Sauter?

Marius Negrea: Au mers destul de bine antrenamentele, mai ales că acum a trecut stresul calificarii la Campionatul Mondial. Am trecut printr-o agitaţie permanentă, la toate competiţiile avute ca să realizeze baremul pentru programul scurt. Acum, trebuie văzut totul în ansamblu, atât tehnic cât şi artistic, fiind ambele ca puncte de lucru. Asta pentru că am neglijat programul liber în ultima perioadă. Dacă se simte bine şi nu e obosită sau stresată de alte probleme, Julia reuşeşte să se mobilizeze psihic foarte bine şi să evolueze performant, cu plăcere şi încredere.

Cât de mare este efortul sportivei dvs?

Ore de antrenament... cca 1,5-2,5 ore pe zi în ultimele zile, asta şi în funcţie de programul ei zilnic de la serviciu, pentru că trebuie să muncească ca să se întreţină. Julia nu este sportivă profesionistă, are o viaţă normală, cu program de lucru în fiecare zi, astfel încât să-şi asigure traiul.

Ce aşteptări aveţi de la CM din Japonia?

Surprize mari n-au fost în acest sezon competiţional, poate doar câştigarea titlului european la fete de către Gubanova din Georgia. Ar fi şi faptul că americanul Malinin a reuşit la un concurs cea mai grea săritură cvadruplă - cvadruplu Axel. Fără patinatorii ruşi şi belaruşi, absenţi în continuare, întrecerile sunt destul de echilibrate şi deschise oricărui rezultat. La fete, lupta pentru podium va fi aceeaşi ca şi anul trecut la Montpellier, incluzând-o acum şi pe campioana europeană, georgianca Gubanova, alături de japoneze Hendrix şi americanca Levito. La băieţi, după retragerea lui N. Chen, rămân japonezii marii favoriţi, mai ales Shoma Uno, dar şi tânărul american Malinin, cu săritura sa senzaţională cvadruplu Axel. La perechi, se merge clar pe perechea din Japonia, pentru medalia de aur, după argintul de anul trecut. Iar la dans, lupta este deschisă, cu un mic atuu pentru perechea din Italia.

La ediţia de anul acesta a Mondialelor de patinaj, campionii din 2022 îşi apără titlurile în trei dintre cele patru probe ale competiţiei: Shoma Uno- la masculin, Kaori Sakamoto – la feminin, Alexa Knierim şi Brandon Frazier – la perechi. În proba masculină sunt înscrişi 35 de patinatori din 27 de ţări, la feminin 35 din 26 de ţări, la perechi 23 din 15 ţări, iar la dans 33 din 26 de ţări.

Programul transmisiunilor în direct, de la TVR 2:

Miercuri, 22 martie 2023:

- ora 05.55: program scurt perechi (în reluare de la ora 20.00)

- ora 11.20: program scurt feminin (în reluare de la ora 00.00)

Joi, 23 martie 2023:

- ora 05.35: program liber perechi (în reluare de la ora 21.00)

- ora 11.20: program scurt masculin (în reluare de la ora 00.00)

Vineri, 24 martie 2023:

- ora 06.20: dans ritmic, program scurt (în reluare de la ora 20.00)

- ora 11.20: program liber feminin (în reluare de la ora 00.10)

- ora 14.25: festivitatea de premiere

Sâmbătă, 25 martie 2023:

- ora 06.20: program liber dans (în reluare de la ora 17.00)

- ora 08.57: festivitatea de premiere

- ora 11.20: program liber masculin (în reluare de la ora 00.15)

Duminică, 26 martie 2023

- ora 08.00: Gala Laureaţilor (în reluare de la ora 00.15).

Sursă ştire: tvr.ro

Sursă foto: Facebook Adi Marica

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT