loader
Foto

Manchester City a câștigat în premieră trofeul Ligii Campionilor, după 1-0 cu Inter Milano

Manchester City a câştigat în premieră trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul.

 

City a reuşit să scrie istorie, după ce în 2021 a pierdut prima finală jucată în Champions League, 0-1 cu Chelsea.

Golul spaniolului Rodri a făcut diferenţa într-o finală în care echipa antrenată de Guardiola a evoluat crispat, apăsată de miza meciului.
Guardiola şi-a trecut în palmares a treia sa Ligă a Campionilor, după cele câştigate în 2009 şi 2011 cu FC Barcelona.
''Cetăţenii'' au început bine meciul şi au avut o şansă în min. 6, dar şutul cu efect trimis de Bernardo Silva a trecut prin faţa porţii.
Inter a jucat compact şi a pus mari probleme campioanei Angliei la construcţie, iar la o minge degajată greşit de portarul Ederson Barella a avut o oportunitate de a înscrie de la distanţă, dar a fost imprecis (26).
City a avut prima mare ocazie de gol, în min. 27, prin Haaland, angajat în careu de De Bruyne, dar norvegianul a intrat în unghi şi şutul său a fost respins de portarul Onana. Imediat echipa lui Guardiola şi-a creat o nouă situaţie periculoasă, dar şutul lui De Bruyne, pe centru, a fost apărat de Onana (29).
Manchester City a primit o lovitură importantă, după ce playmaker-ul De Bruyne s-a accidentat, la fel cum a păţit şi în finala din 2021, fiind schimbat înainte de pauză.
Prima repriză s-a încheiat cu o ''ghiulea'' expediată de Akanji de la distanţă, însă imprecis (45+2).
În partea secundă, City a controlat jocul, dar Inter a reuşit să pună probleme, Ederson apărând şutul lui Lautaro Martinez (59).
Manchester City a deschis scorul în min. 68, când Akanji l-a lansat pe dreapta pe Bernardo Silva, portughezul a întors mingea la marginea careului, de unde Rodri, venit nemarcat, a plasat perfect balonul lângă bară.
Inter s-a aruncat în atac şi nu a lipsit mult să egaleze imediat. Akanji a fost surprins dezechilibrat la o centrare în careu, iar Dimarco a trimis lobat cu capul (71), însă balonul a lovit transversala, iar Lukaku nu a putut relua în plasă.
Lukaku (73) a şutat printre picioarele lui Ruben Dias, dar Ederson a fost la post.
Manchester City a avut şansa de a încheia conturile, după o fază construită de Foden (78), care a pătruns în careu, însă a şutat slab şi Onana a apărat.
Inter a mai avut o şansă de a egala, însă City a avut şansă (89): Gosens a recentrat cu capul în centrul careului, Lukaku a trimis spre poartă, dar Ederson a respins cu piciorul, iar Ruben Dias a degajat inspirat cu corner, riscând un autogol.
Meciul s-a încheiat cu o nouă fază fierbinte a nerazzurri-lor la poarta lui Ederson, care a respins mingea trimisă de Gosens (90+6).
Manchester City, care a cucerit Cupa Cupelor în 1970, a realizat o triplă pe care doar rivala Manchester United a mai reuşit-o (1999), Premier League, Cupa Angliei şi Champions League în acelaşi sezon.
Inter Milano rămâne cu cele trei trofee obţinute în 1964, 1965 şi 2010, când echipa era antrenată de Jose Mourinho, iar fundaşul român Cristian Chivu era om de bază. Nerazzurri au mai jucat două finale, în 1967 şi 1972.
Echipele din Albion au câştigat trei trofee în ultimele cinci finale ale competiţiei, în timp ce Inter a fost ultima echipă din Peninsulă care a cucerit trofeul (2010).
Echipele din Anglia au cucerit trofeul de 15 ori până acum (din 26 de finale), iar cele din Italia au 12 victorii în finale (din 29). Spania rămâne ţara cu cele mai multe trofee câştigate, 19 (din 30 de finale).
Manchester City - Inter Milano 1-0 (0-0)
A marcat: Rodri (68).
Istanbul, Stadionul Olimpic Ataturk: 71.412 spectatori
Liga Campionilor - finală
Au evoluat echipele:
Manchester City: 31. Ederson - 25. Manuel Akanji (2. Kyle Walker, 82), 3. Ruben Dias, 6. Nathan Ake - 5. John Stones, 16. Rodri - 20. Bernardo Silva, 17. Kevin De Bruyne (47. Phil Foden, 36), 8. Ilkay Gundogan (căpitan), 10. Jack Grealish - 9. Erling Haaland. Antrenor: Josep Guardiola.
Rezerve neutilizate: 18. Stefan Ortega, 33. Scott Carson - 4. Kalvin Phillips, 14. Aymeric Laporte, 19. Julian Alvarez, 21. Sergio Gomez, 26. Riyad Mahrez, 32. Maximo Perrone, 80. Cole Palmer, 82. Rico Lewis.
Inter: 24. Andre Onana - 36. Matteo Darmian (33. Danilo D'Ambrosio, 85), 15. Francesco Acerbi, 95. Alessandro Bastoni (8. Robin Gosens, 76) - 2. Denzel Dumfries (12. Raoul Bellanova, 76), 23. Nicolo Barella, 77. Marcelo Brozovic (căpitan), 20. Hakan Calhanoglu (22. Henrih Mhitarian, 84), 32. Federico Dimarco - 10. Lautaro Martinez, 9. Edin Dzeko (90. Romelu Lukaku, 57). Antrenor: Simone Inzaghi.
Rezerve neutilizate: 1. Samir Handanovic, 21. Alex Cordaz - 5. Roberto Gagliardini, 6. Stefan De Vrij, 11. Joaquin Correa, 14. Kristjan Asllani, 37. Milan Skriniar.
Arbitru: Szymon Marciniak; arbitri asistenţi: Paweł Sokolnicki, Tomasz Listkiewicz (toţi din Polonia); al patrulea oficial: Istvan Kovacs (România)
Arbitru video: Tomasz Kwiatkowski (Polonia); arbitri asistenţi video: Bartosz Frankowski (Polonia), Marco Fritz (Germania)
Delegat UEFA: Jacques Antenen (Elveţia), Observator UEFA pentru arbitri: Carlos Velasco Carballo (Spania)
Cartonaşe galbene: Barella (59), Lukaku (83), Haaland (90+2), Onana (90+2), Ederson (90+4).

Sursă știre: Agerpres

Sursă foto: Imago / Xinhua

 

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT