loader
Foto

”Dacă aș da timpul înapoi, cu siguranță m-aș apuca tot de tir cu arcul”

Sportiva Mădălina Amăistroaie a reușit anul acesta cea mai bună clasare din istoria participărilor României la tir cu arcul, la Jocurile Olimpice. Ea a terminat competiția pe locul 9 la individual feminin.

 

În 2020, înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo și de competiţia de tir cu arcul, Mădălina Amăistroaie declara că se simte mândră de faptul că poate participa: „Nu toată lumea poate să ajungă acolo, iar simplul fapt că merg şi voi da tot ceea ce pot, să trag cât mai bine, este o mândrie!”.

(w882)

”Mă motivează fiecare concurs la care obțin un loc bun și senzația de mândrie pe care o am, la fiecare medalie, mai ales la competițiile naționale și chiar și rezultatele bune la competițiile internaționale”, declara ea în 2020.

Sportiva care ne reprezenta și în 2020 la tir cu arcul afirma: ”Pentru mine, va fi o competiţie uşoară pentru că obiectivul meu a fost în primul rând să mă calific, iar acum merg să trag doar din plăcere, iar dacă reuşesc să obţin un loc foarte bun voi fi mulţumită”. Mădălina se clasa atunci pe locul 33, dintr-un total de 64 de sportive, conform site-ului Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Anul acesta, Mădălina a reușit să obțină locul 9 la Jocurile Olimpice de la Paris, acesta fiind și cel mai bun rezultat al României la acest sport ( din istoria acestei competiții).

(w882)

Ea a terminat competiția pe locul 9 la individual feminin, după ce a ajuns în optimi și a întâlnit-o aici pe sportiva sud-coreeană Suhyeon Nam (rezultat competiție scor 6-2), locul 2 în lume. În primele două tururi eliminatorii, Amăistroaie le-a învins pe Mikaella Moshe (Israel), cu 7-1, şi pe Chiara Rebagliati (Italia), cu 7-3.

Mădălina Amăistroaie s-a născut în Rădăuți, acum 21 de ani. Și a început să practice tirul cu arcul de la 11 ani, pentru că l-a considerat un sport mai puțin obișnuit, o activitate plăcută care îi ocupa timpul liber.

Urmăriți TVR Sport pentru transmisii în direct și noutăți din lumea sportului.

 

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT