Portarul Yuliya Dumanska va evolua şi în sezonul viitor la echipa feminină de handbal CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, după ce şi-a prelungit contractul cu clubul ardelean, potrivit paginii de Facebook a grupării.
"Când am acceptat să vin la Bistriţa mi se povestea despre ceea ce se doreşte să se realizeze aici. Astăzi, acele lucruri sunt vizibile. Gloria 2018 oferă toate condiţiile pentru marea performanţă şi îmi doresc foarte mult ca alături de echipa să reuşim să facem asta. Mulţumesc tuturor pentru susţinere şi încredere! Hai Gloria!", a spus portarul echipei naţionale a României.
Recent şi-au prelungit contractele cu Gloria extremele dreapta Sonia Seraficeanu, Zeljka Nikolic, extrema stânga Paula Posavec şi portarul brazilian Renata Arruda, iar clubul a transferat şi un inter stânga francez, pe Deborah Kpodar (Nantes Atlantique Handball), care a sosit luni la Bistriţa.
Sursă știre: Agerpres
Sursă foto: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud/Facebook