loader
Foto

Handbal feminin: Remaniere profundă în lotul echipei Gloria Buzău

Echipa feminină de handbal SCM Gloria Buzău, clasată pe locul 5 în ediţia trecută a Ligii Naţionale, a anunţat, vineri, o remaniere profundă a lotului, cu opt plecări şi zece sosiri.

 

''După un sezon frumos, în care ne-am bucurat de handbal de calitate în campionatul naţional Liga Florilor MOL, a venit momentul să ne luăm la revedere de la câţiva oameni ai handbalului foarte dedicaţi meseriei, ce au adus multă bucurie publicului buzoian, care le-au rămas mereu aproape fetelor, le-au susţinut necondiţionat şi le-au dat energia necesară pentru a fi mereu învingătoare'', a anunţat clubul, care s-a despărţit de jucătoarele Alexandra Subţirică Iovănescu, Carmen Stoleru, Alina Czeczi, Alina Ilie, Natalia Vasilevskaia, Marta Batinovic, Ioana Raluca Kelemen, Cristina Prkacin, dar şi de antrenorul cu portarii Alina Iordache şi de kinetoterapeutului Iuliu Florian Dima.

Cele zece transferuri pentru sezonul competiţional 2023-2024 sunt Raluca-Ionela Nicolae (extremă stânga), Aleksandra Zimny (inter stânga), Tea Pijevic (portar), Tamara Pal (centru), Ana-Maria Măzăreanu (portar), Daria Bucur (inter dreapta), Hawa Ramatou Ndiaye (pivot), Bibiana Stefanikova (extremă dreapta), Nikoletta Papp (inter dreapta), Andreea-Alexandra Coman (extremă dreapta).

Raluca Nicolae s-a născut pe 28 ianuarie 1999, la Slobozia. A intrat în circuitul echipelor de senioare la CSM Unirea Slobozia în vara anului 2016. A continuat cu HCM Slobozia până în vara anului 2020, de unde s-a transferat la CS Universitatea Cluj (sezonul 2020-2021), iar mai apoi a semnat cu CS Dacia Mioveni.

Poloneza Aleksandra Zimny (21 martie 1996) vine la Buzău după ce a jucat la echipe precum Pogon Baltica Szczecin sau Eurobud JKS Jaroslaw.

Croata Tea Pijevic (născută pe 18 noiembrie 1991) are un palmares impresionat, jucând pe rând la RK Dalmatinka Ploce, ZRK Borac Banja Luka, RK Sesvete Agroproteinka, RK Lokomotiva Zagreb, Metz Handball. Vine la Gloria Buzău de la Alba Fehervar KC.

Maghiara Tamara Pal s-a născut la data de 1 septembrie 2000. În septembrie 2018, a fost inclusă de EHF într-o listă a celor mai bune douăzeci de tinere handbaliste de urmărit pentru viitor. Ea şi-a făcut debutul internaţional pe 21 aprilie 2022 împotriva Portugaliei. Vine la Buzău după ce a jucat la echipe ca Gyori ETO KC sau MTK Budapesta.

Ana-Maria Măzăreanu (4 februarie 1993) a activat anterior la CS ''U'' Cluj-Napoca, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, CS Minaur Baia Mare şi CS Măgura Cisnădie.

Daria Bucur s-a născut pe 11 iulie 1999, în Constanţa. Este componentă a echipei naţionale a României şi vine de la SCM Râmnicu Vâlcea, după ce a evoluat la Corona Braşov.

Jucătoarea de origine senegaleză Hawa Ramatou Ndiaye s-a născut în Franţa, la data de 24 iulie 1995. A participat la Campionatul Mondial din 2019, din Japonia cu echipa africană. În palmaresul său pot fi regăsit cluburi precum Le Havre AC, Metz Handball, Chambray Touraine Handball, Toulon Saint-Cyr Var Handball sau Siofok KC.

Bibiana Stefanikova (7 decembrie 1998), componentă a naţionalei Slovaciei, a evoluat timp de şase ani la Iuventa Michalovce, echipă cu care a participat şi în cupele europene.

Maghiara Nikoletta Papp (născută Kiss, la 23 iulie 1996) este componentă a echipei naţională a Ungariei, pentru care a debutat în 2018 împotriva Muntenegrului. De-a lungul carierei, Nikoletta Papp a jucat la Gyor, Erd sau Siofok KC.

Andreea-Alexandra Coman s-a născut la 29 septembrie 2003, la Bucureşti, iar la Buzău a venit de la CSM Slatina.

Stafful condus de antrenorul principal Daniel Anca a fost completat cu secundul Radu Alexandru Moldovan, cu Gabriel Borodi, antrenor cu portarii, şi cu Cătălin Alexandru Raţiu, preparator fizic.

 

Sursă știre: Agerpres

Sursă foto: Agerpres

Scandal de dopaj la Universitatea Cluj: Hildeberto Pereira în centrul controverselor | VIDEO

Recent, Universitatea Cluj, echipa emblematică a fotbalului românesc, a fost zguduită de un scandal de dopaj care a ...

Campionatul European de Fotbal, la

Campionatul European de Fotbal, la "Arena" | VIDEO

publicat: marţi, 02 iulie 2024

Vlad Lucian Arhire v-a propus o ediție "Arena" dedicată aproape în întregime Campionatului European de Fotbal. ...

TVR SPORT, lider de audienţă în timpul conferinţei naţionalei de fotbal, în topul canalelor de sport

Revenirea României la un turneu European după opt ani a adunat suporterii naționalei în fața televizoarelor. După ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Handbalistele de la CSM, primite cu fast la Slatina | VIDEO

Sportivele antrenate de Attila Horvath au fost întâmpinate de autorități și suporteri cu artificii, aplauze și ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Volei feminin: România a obţinut a doua sa victorie în Golden League

În direct la TVR Sport, naţionala feminină de volei a României a învins echipa Azerbaidjanului cu scorul de 3-0 ...

Volei: Naţionalele României încep pregătirile pentru Goldean League

Naţionala de volei feminin a României se va reuni în 2 mai, iar cea masculină în 6 mai, în vederea pregătirii ...

Victorie istorică pentru CSM Târgu Mureş | VIDEO

Victorie istorică pentru CSM Târgu Mureş | VIDEO

publicat: luni, 11 noiembrie 2024

CSM Târgu Mureş a marcat un moment istoric în istoria futsalului românesc printr-o victorie zdrobitoare în ...

Campionatul național de polo U14 | VIDEO

Campionatul național de polo U14 | VIDEO

publicat: vineri, 08 noiembrie 2024

Campionatul național de polo rezervat juniorilor sub 14 ani, desfășurat săptămâna trecută la Alba Iulia, a fost ...

"Următoarea mutare: Campionatul Mondial" | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

Maria Anistoroaei, talentata campioană ieșeană la șah, a adus recent mândrie comunității noastre prin realizările ...

 

#TVRSPORT