CSM Bucureşti a învins echipa norvegiană Vipers Kristiansand, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 27-24 (15-16), duminică, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin, desfăşurat în Sala Polivalentă din Capitală.
''Tigroaicele'' au urcat pe primul loc în clasament după acest succes, conturat în repriza secundă.
În prima parte cele două echipe au alternat la conducere, CSM a fost în avantaj de două goluri de două ori, 3-1 şi 10-8, iar Vipers o dată, 16-14. La pauză, scandinavele conduceau la o diferenţă minimă, 16-15.
Vipers a rămas în avantaj în primele zece minute de la reluare, dar CSMB a avut o serie remarcabilă, de la 18-19 (min. 38) la 23-19 (45). CSM s-a desprins chiar la cinci goluri, 26-21 (54), câştigând cu 27-24.
Singura înfrângere a vicecampioanei României fusese suferită chiar în faţa echipei din Kristiansand, cu 29-35.
Pentru bucureştence au înscris Cristina Neagu 9 goluri, Ellizabeth Omoregie 6, Crina Pintea 3, Emilie Hegh Arntzen 2, Malin Larsen Aune 2, Siraba Dembele Pavlovic 2, Grace Zaadi Deuna 1, Marina Sudakova 1, Ema Alivodic 1.
Marie Skurtveit Davidsen a apărat 12 şuturi (41,38%), iar Evelina Eriksson 2.
Golurile echipei oaspete au fost reuşite de Marketa Jerabkova 9, Jamina Roberts 3, Oceane Sercien Ugolin 3, Ragnhild Valle Dahl 2, Sunniva Amalie Naes Andersen 2, Karine Emilie Dahlum 1, Mina Hesselberg 1, Lysa Tchaptchet Defo 1, Ana Debelic 1, Jana Knedlikova 1.
Katrine Lunde a apărat 17 aruncări (39,53%).
Meciul a fost arbitrat de slovenii Ozren Backovic şi Mirko Palackovic, iar delegat EHF a fost muntenegreanul Predrag Pavicevic.
În celelalte meciuri jucate în grupă, duminică, SG BBM Bietigheim a pierdut acasă cu Odense Handbold, 24-27, iar sâmbătă, Brest Bretagne Handball a fost învinsă pe teren propriu de Krim Mercator Ljubljana, cu 24-22, iar FTC-Rail Cargo Hungaria a surclasat-o pe DHK Banik Most cu 43-19.
Competiţia se reia pe 7 ianuarie, când CSM va juca în Cehia cu DHK Banik Most.
Clasament
1. CSM Bucureşti 15 puncte
2. Vipers Kristiansand 13
3. Odense Handbold 12
4. SG BBM Bietigheim 10
5. FTC-Rail Cargo Hungaria 9
6. Brest Bretagne Handball 7
7. Krim Mercator Ljubljana 6
8. DHK Banik Most 0
Sursă știre & foto: Agerpres