loader
Foto

Franța – Australia 4-1 (2-1), în grupa D de la Cupa Mondială Qatar 2022

Chiar fără vedetele Benzema, Pogba, Kante, Nkunku sau Kimpembe, Franța nu a avut probleme cu Australia, întorcând scorul de la 0-1 și impunându-se prin dubla veteranului Giroud, plus golurile lui Rabiot și Mbappe.

 

Meciul de la Al Wakrah a adus un succes tonic pentru echipa Franței, după un meci care nu a început sub cele mai bune auspicii în ceea ce-I privește pe Les Bleus. În minutul 9 Lucas Hernandez s-a accidentat dându-i ocazia lui Goodwin să deschidă scorul pentru Australia. Lucas Hernandez a fost nevoit apoi să iasă de pe teren, fiind înlocuit. Însă golul primit i-a mobilizat pe francezi, care au egalat în minutul 27 prin Rabiot, care a înscris cu o lovitură de cap. Același Rabiot a pasat în minutul 32 pentru Giroud care a marcat pentru 2-1. Franța nu a mai cedat inițiativa și a mai avut ocazii uriașe ratate, precum cea a lui Mbappe, dar s-a detașat în minutul 68, când Mbappe s-a răzbunat pe toate ratările de până atunci, înscriind și el, din centrarea lui Dembele. Tabela a fost închisă de Giroud care a reușit dubla în minutul 71.

Franța – Australia 4-1 (Rabiot 25, Giroud 32, 71, Mbappe 68 / Goodwin 9)

Al Wakrah, Al Janoub Stadium, grupa D, 40.875 spectatori

FRANȚA: Lloris – Pavard (Kounde 89), Upamecano, Konate, Lucas Hernandez (Theo Hernandez 13) – Tchouameni (Fofana 77), Rabiot - O. Dembele (Coman 77), Griezmann, Mbappe – Giroud (M. Thuram 89). SELECȚIONER: Didier Deschamps

AUSTRALIA: Ryan – Atkinson (Degenek 85), Souttar, Rowles, Behich - Mooy – Goodwin (Kuol 73), McGree (Mabil 73), Irvine (Baccus 85), Leckie – Duke (Cummings 56). SELECȚIONER: Graham Arnold

Cartonașe galbene: Duke 55, Irvine 80, Mooy 90+5

Arbitri: Victor Gomes (Africa de Sud) – Zakhele Siwela (Africa de Sud), Souru Phatsoane (Lesotho) – Salima Mukansanga (Rwanda)

Sursă; Getty Images

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT