Echipa de fotbal FCSB va disputa meciul cu CFR Cluj, din cadrul etapei a 4-a a Superligii, pe stadionul Steaua, a anunţat, luni, pe pagina de Facebook, gruparea bucureşteană.
"FCSB - CFR Cluj, pe Stadionul Steaua! FCSB anunţă că partida cu Fotbal Club CFR 1907 CLUJ, contând pentru etapa a patra a Superligii (duminică, 21:30) se va disputa pe Stadionul 'Steaua". Detaliile legate de vânzarea biletelor vor fi furnizate în curând!", au transmis reprezentanţii clubului FCSB.
Derby-ul FCSB - Dinamo, din cadrul etapei a 2-a a Superligii, scor 2-1, care trebuia să aibă loc pe stadionul Steaua, s-a disputat în cele din urmă pe arena "Arcul de Triumf" din Capitală, după ce contractul de punere la dispoziţie nu a mai fost semnat de echipa din primul eşalon şi Clubul Sportiv al Armatei Steaua, din cauza unor clauze.
Ulterior, Corpul de control al premierului Marcel Ciolacu a început verificări cu privire la activitatea Clubului Sportiv al Armatei Steaua, cercetând, între altele, modul de administrare a Complexului sportiv Steaua Ghencea. Inspectorii guvernamentali au efectuat controale asupra modului de obţinere a veniturilor din exploatarea complexului şi a cheltuielilor de funcţionare a acestora, urmare şi a unor relatări ale presei sportive pe acest subiect. Perioada pentru care se realizează controlul este de la 1 ianuarie 2021 până în prezent.
Partida FCSB - CFR Cluj, din cadrul etapei a 4-a a Superligii, se va disputa duminică, de la ora 21:30.
Sursă știre;: Agerpres
Sursă foto: Imago