loader
Foto

Europa League: FC Sevilla a cucerit trofeul la loviturile de departajare, 4-1 cu AS Roma

Sevilla FC a cucerit trofeul Europa League la fotbal după ce a învins-o pe AS Roma cu scorul de 4-1 la loviturile de departajare, miercuri seara, în finala desfăşurată la Budapesta, în care scorul a fost egal, 1-1, atât după cele 90 de minute regulamentare, cât şi după prelungiri.

 

 

Andaluzii au câştigat competiţia (Cupa UEFA/Europa League) pentru a şaptea oară, dintre care de trei ori trofeul a fost obţinut la penalty-uri (2007, 2014, 2023).
AS Roma rămâne cu performanţa de a fi jucat o finală europeană pentru al doilea an consecutiv, după ce anul trecut a câştigat prima ediţie a Europa Conference League.
Giallorossi au reuşit să marcheze primii în finala de la Budapesta, prin Paulo Dybala (35), dar Sevilla a fost echipa care a dominat jocul, reuşind egalarea prin autogolul lui Gianluca Mancini (55).
La loviturile de departajare, Mancini şi Ibanez au ratat, portarul marocan Bounou apărând şuturile lor, iar Lucas Ocampos, Erik Lamela, Ivan Rakitic şi Gonzalo Montiel au transformat pentru iberici, iar Bryan Cristante a marcat golul italienilor. Campionul mondial Montiel a înscris după ce iniţial Rui Patricio apărase şutul său, însă penalty-ul a fost repetate, deoarece portarul lusitan nu păstrase un picior pe linia porţii.
AS Roma a avut prima mare ocazie a meciului, dar Spinazzola a reluat slab din centrul careului, iar Bounou a respins salvator (12).
Echipa antrenată de Jose Mourinho a reuşit să deschidă scorul în min. 35, când Mancini a pasat excelent după o recuperare la mijlocul terenului, iar argentinianul Paulo Dybala l-a învins pe Bounou.
Andaluzii au controlat jocul autoritar şi au avut două şanse bune de gol în finalul primei reprize, dar Fernando (43) a reluat cu capul peste poartă din poziţie bună, iar Rakitic (45+6) a nimerit bara cu un şut din afara careului.
Sevilla a egalat cu şansă, în partea secundă, la centrarea lui Jesus Navas (55), când Mancini, incomodat de En-Nesyri, a trimis mingea în propria poartă.
AS Roma a fost aproape să treacă din nou în avantaj, dar Tammy Abraham (67) nu a reuşit să trimită mingea pe lângă portarul marocan la o lovitură liberă executată de Pellegrini. Belotti (83) a ratat şi el o mare ocazie, tot după o fază fixă executată de Pellegrini, Bounou fiind din nou providenţial.
Sevilla a creat emoţii la poarta lui Rui Patricio (90+6), care nu a putut reţine şutul lui Suso de la distanţă.
AS Roma a mai avut o şansă de a evita loviturile de departajare, dar Smalling a trimis o boltă cu capul, iar mingea a lovit bara transversală, la ultima fază a prelungirilor (120+11).
Cu acest succes, Sevilla, echipă care până recent a avut emoţii în privinţa retrogradării din Primera Division, şi-a asigurat prezenţa în grupele Ligii Campionilor, în timp ce AS Roma ar putea rata participarea în sezonul viitor al cupelor europene.
Sevilla FC - AS Roma 1-1 (0-1, 1-1), după prelungiri; 4-1, la loviturile de departajare
Au marcat: Gianluca Mancini (autogol, 55), respectiv Paulo Dybala (35).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Lucas Ocampos 1-0 (gol), Bryan Cristante 1-1 (gol), Erik Lamela 2-1 (gol), Gianluca Mancini 2-1 (ratare - a apărat Yassine Bounou), Ivan Rakitic 3-1 (gol), Roger Ibanez 3-1 (ratare - a apărat Yassine Bounou), Gonzalo Montiel 4-1 (gol).
Budapesta, Puskas Arena: 61.476 spectatori
Europa League - finala
Au evoluat echipele:
Sevilla: 13. Yassine Bounou - 16. Jesus Navas (căpitan; 2. Gonzalo Montiel, 94), 44. Loic Bade, 6. Nemanja Gudelj (23. Marcao, 120+8), 3. Alex Telles (4. Karim Rekik, 94) - 20. Fernando (8. Joan Jordan, 120+9), 10. Ivan Rakitic - 55. Lucas Ocampos, 21. Oliver Torres (7. Suso, 46), 25. Bryan Gil (17. Erik Lamela, 46) - 15. Youssef En-Nesyri. Antrenor: Jose Luis Mendilibar Etxebarria.
Rezerve neutilizate: 1. Marko Dmitrovic, 31. Alberto Flores Lopez - 12. Rafa Mir, 14. Tanguy Nianzou, 24. Alejandro ''Papu'' Gomez, 43. Manuel Bueno Sebastian.
AS Roma: 1. Rui Patricio - 23. Gianluca Mancini, 6. Chris Smalling, 3. Roger Ibanez - 19. Zeki Celik (59. Nicola Zalewski, 91), 4. Bryan Cristante, 8. Nemanja Matic (52. Edoardo Bove, 120), 37. Leonardo Spinazzola (14. Diego Llorente, 106) - 7. Lorenzo Pellegrini (căpitan; 92. Stephan El Shaarawy106) - 21. Paulo Dybala (25. Georginio Wijnaldum, 68), 9. Tammy Abraham (11. Andrea Belotti, 75). Jose Mourinho.
Rezerve neutilizate: 63. Pietro Boer, 99. Mile Svilar - 2. Rick Karsdorp, 20. Mady Camara, 62. Cristian Volpato, 68. Benjamin Tahirovic.
Arbitru: Anthony Taylor; arbitri asistenţi: Gary Beswick, Adam Nunn; al patrulea oficial: Michael Oliver (toţi din Anglia)
Arbitru video: Stuart Attwell (Anglia); arbitri asistenţi video: Chris Kavanagh (Anglia), Bastian Dankert (Germania)
Observator UEFA pentru arbitri: Bjoern Kuipers (Olanda), delegat UEFA: Artur Azarian (Armenia)
Cartonaşe galbene: Matic (22), Rafa Mir (36), Pellegrini (45), Mancini (48), Cristante (66), Rakitic (66), Celik (74), Zalewski (105), Lamela (109), Jordan (120), Montiel (120+4), Ocampos (120+10), Karsdorp (120+11).

Sursă știre: Agerpres

Sursă foto: Imago / Aflosport

 

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT