loader
Foto

Euro U21 – Finala: Anglia a învins Spania cu 1-0 și a cucerit titlul european după 39 de ani

Echipa națională U21 a Angliei a învins echipa națională U21 a Spaniei, la Batumi, scor 1-0, în finala Campionatului European de fotbal U21. Trafford a apărat în minutul 90+9 un penalti, iar englezii sunt campioni europeni după 39 de ani.

 

La Batumi, prima repriză a finalei Campionatului European U21 nu a excelat în faze de poartă foarte clare, cele două echipe preferând să tatoneze terenul. În minutul 5 Tenas a scos șutul plasat, din careu, al lui Anthony Gordon, iar englezii au mai avut șansa deschiderii scorului un minut mai târziu, când același Gordon a scăpat singur, a intrat în careu și a trimis în fața porții pentru Morgan Gobbs-White, însă acesta nu reușit să ajungă la minge.

Replica iberică a venit în minutul 12, când Alex Baena, jucătorul lui Villarreal, a trimis pe lângă poartă, din afara careului.

În minutul 19, Paredes a expediat o lovitură de cap, puțin pe lângă stâlpul din stânga porții lui Trafford, la un corner executat de Sergio Gomez.

Rodri a trimis în minutul 33 pe lângă poartă, la un șut ușor deviat. Cole Palmer a trimis puternic, pe spațiul porții, în minutul 41, dar fără probleme pentru Tenas, care a reținut. Tot englezii au reușit în minutul 44 să trimită în bară, prin Colwill, la cea mai mare ocazie a reprizei, dar la pauză elevii lui Lee Carsley au intrat cu avantaj, după ce Cole Palmer a executat o lovitură liberă, în minutul 45+3, iar Curtis Jones a deviat balonul în poarta lui Tenas.

Spaniolii au început repriza secundă cu un gol al lui Abel Ruiz, anulat după verificarea VAR, atacantul spaniol aflându-se în ofsaid. Spaniolii au greșit în defensivă și Gibbs-White a trimis pe lângă poartă în minutul 63. După numai două minute Curtis Jones a șutat din careu, iar Tenas a salvat din nou poarta ibericilor. În minutul 69 Abel Ruiz a primit o centrare de la Sergio Gomez și a trimis spre poarta lui Trafford, ratând ținta. În minutul 81 Trafford a reținut la șutul lui Veiga, iar Sergio Gomez a șutat pe lângă poartă în minutul 88. Tenas a menținut Spania în meci, cu o intervenție in extremis în minutul 89, atunci când a scos mingea de pe linia porții, iar lovitura de teatru a venit în minutul 90+4. Colwill l-a faultat în careu pe Abel Ruiz și, după consultarea VAR, arbitrul norvegian a dictat penalti. Tot Abel Ruiz a executat în minutul 90+9 și Trafford a apărat, mingea a ajuns la Camello, dar Trafford a apărat din nou și Aimar Oroz a șutat peste poartă. Blanco și Gibs White  au fost eliminați, însă Anglia a câștigat trofeul, învingând cu 1-0. Englezii devin prima echipă care triumfă la Euro U21 fără să primească gol și au cucerit titlul continental după o pauză de 39 de ani. Ultimul trofeu, până azi, fiind cel din anul 1984, când au învins tot Spania, tur-retur.

Batumi, Adjarabet Arena, finala Euro U21

ANGLIA – SPANIA 1-0 (1-0)

A marcat: Curtis Jones (min. 45+3)

ANGLIA: Trafford - Garner, Colwill, Harwood-Bellis, Aarons - Smith Rowe (Madueke 66), Curtis Jones, Gibbs-White (Archer 73), Angel Gomes (Skipp 73) - Cole Palmer Elliott 92), Gordon (Doyle 82). SELECȚIONER: Lee Carsley

SPANIA: Tenas – Victor Gomez (Barrenetxea 73), Paredes, Pacheco, Miranda – Blanco (Camello 83), Alex Baena (Aimar Oroz 59), Sancet (Veiga 59) – Rodri (Riquelme 59), Abel Ruiz, Sergio Gomez. SELECȚIONER: Santi Denia

Cartonașe galbene: Angel Gomes 24, Colwill 45+6, Gibbs-White 69, Trafford 74 / Alex Baena 34, Blanco 37, Sancet 45+6, Aimar Oroz 62, Riquelme 86

Arbitri: Espen Eskas – Jan Erik Engan, Isaak Elias Bashevkin (toți din Norvegia) – Rade Obrenovic (Slovenia)

Arbitri VAR: Christian Dingert (Germania) – Bartosz Frankowski (Polonia)

 

Sursă foto: IMAGO / Sebastian Frej

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT