loader
Foto

Euro U21 2023: România - Spania 0-3 (0-0)

Tricolorii mici nu au făcut față Spaniei și au pierdut la scor de forfait meciul din Ghencea, 0-3. Echipa lui Săndoi a fost dominată categoric, nereușind să trimită decât un singur șut pe spațiul porții lui Tenas.

 

România a avut primul șut spre poartă prin Dragoș Albu, în minutul 5, dar spaniolii au pus stăpânire pe joc și au avut o primă ocazie în minutul 28, prin Alex Baena, care a trimis puternic, pe lângă poartă. În minutul 31 Rodri a centrat pentru Sergio Gomez, în careu, dar acesta a trimis cu o lovitură de cap peste poartă. După alte două minute, Mihai Popa a ieșit greșit, iar Abel Ruiz nu a putut trimite pe poartă.

Repriza s-a încheiat cu Rodri depășindu-l din nou pe Borza și pasând în fața porții, de unde Abel Ruiz a avut o ratare monumentală, trimițând pe lângă, din șase metri. S-a încheiat 0-0 după o primă repriză în care nici una dintre cele două echipe nu a avut șut pe poartă.

În minutul 52, la o fază prelungită de atac în careul nostru, Sancet a finalizat cu un șut care a trecut puțin pe lângă poartă. Însă tricolorii nu au mai scăpat în minutul 56, când Victor Gomez a centrat perfect și Alex Baena a deschis scorul la primul șut al spaniolilor pe spațiul porții. În minutul 62 Abel Ruiz i-a pasat în careu lui Sergio Gomez, acesta a trimis către Miranda care a înscris pentru 2-0. Același Miranda a tras din unghi în minutul 66, dar portarul Popa a respins cu piciorul, în corner. Mihai Popa a mai respind odată bine în fața lui Abel Ruiz, în minutul 75. Markovic a tras slab, peste poartă, în minutul 78, la unul din puținele atacuri ale României. Aimar Oroz a trimis în bară în minutul 82, iar Pantea a degajat balonul care se plimba pe linia porții. Sergio Gomez a închis tabela în minutul 90+4 și meciul s-a încheiat cu victoria Spaniei, 3-0. Pentru România urmează meciul cu Ucraina.

Clasamentul grupei B după prima etapă este următorul: Spania este pe primul loc cu trei puncte (golaveraj 3-0), Ucraina ocupă locul secund, cu trei puncte (golaveraj 2-0). Croația are zero puncte, cu golaveraj 0-2, pe locul al treilea, în timp ce România este pe ultimul loc, cu zero puncte, golaveraj 0-3.

ROMÂNIA: M. Popa – Pantea, Racovițan (cpt), Dican, Borza – Ișfan (Țicu 85), Dr. Albu, Pitu (Lixandru 65) – L. Munteanu (Mazilu 72), Bîrligea (Markovic 65), Octavian Popescu (Petrila 65). SELECȚIONER Emil Săndoi

SPANIA: Tenas – Martinez (Victor Gomez 46), Paredes, Pacheco, Miranda - Blanco, Alex Baena (Veiga 74) – Rodri (Rodrigo Riquelme 82), Sancet (Aimar Oroz 74), Sergio Gomez - Abel Ruiz – cpt (Sergio Camello 86) . SELECȚIONER: Santi Denia

Cartonașe galbene: Dican 73, Țicu 90+1 / Pacheco 20, Alex Baena 69

Arbitri: Erik Lambrechts – Jo de Weirdt, Kevin Monteny (toți din Belgia) – Donatas Rumsas (Lituania).

Sursă foto: Imago / sport pictures-Razvan Pasarica

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT