Jocurile Olimpice Paris 2024. Aproape trei săptămâni în care am respirat în ritmul ameţitor al evenimentului ce a cuprins întreaga planetă. Am urmărit cu sufletul la gură evoluţia sportivilor români şi ne-am bucurat pentru orice reuşită. Ce a însemnat spectacolul planetar pentru echipa TVR trimisă la Paris aflăm chiar de la protagoniştii acesteia.
Paris, iulie-august 2024. Cum s-a simţit, cum s-a trăit, dincolo de ce s-a văzut la televizor? Ne spune Emil Hossu-Longin, unul dintre cei cinci comentatori sportivi ai Televiziunii Române delegaţi la Jocurile Olimpice în acest an.
„Foarte intens și neașteptat de repede. Sigur că un astfel de eveniment are un grad mare de rutină, legat de program, în special, dar senzația a fost că s-a condensat. Totul în mișcare, cu ochii pe ceas și în telefon, între stații de metrou, autobuze, tren, conectat la ceea ce se petrece. Avantajul de a fi în contact permanent, în timp ce te deplasezi, cu evenimentele sportive în desfășurare, pe laptop, tabletă sau smartphone, e dublat de neșansa de a rata imaginile din jur, iar asta, la Paris, e aproape o crimă. Orașul este o capodoperă, iar dispunerea bazelor sportive în spații celebre a fost o idee genială. Simplul fapt că trebuia să mergi kilometri în jurul/vecinătatea acestor locuri minunate îți aducea o bucurie imensă. Metropola este făcută pentru a găzdui așa ceva și oricât de mare fan al sportului ai fi, senzația de muzeu al lumii în care te afli e copleșitoare”, mărturiseşte jurnalistul TVR.
Ce înseamnă să comentezi pentru Jocurile Olimpice, ce pregătire presupune această misiune, dar şi ce provocări întâmpină de-a lungul unui astfel de eveniment cei aflaţi la microfonul de comentator aflăm tot de la Emil Hossu-Longin. „Jocurile Olimpice și turneele finale de fotbal sunt marile provocări ale acestei meserii. Totul e concentrat, nu ai răgaz să respiri, ritmul de comentarii e cu totul altul față de ceea ce trăiești de obicei. Documentarea trebuie s-o ai gata în proporție de 90%, mai faci doar niște ajustări, dacă nu vii pregătit, te surmenezi în câteva zile. Volumul de muncă anterior plecării e foarte mare, mai ales că sporturile pe care le comentez sunt diferite. La baschet și la fotbal a fost mai ușor, eram antrenat săptămânal. La înot e altceva, competițiile mari sunt rare și volumul e uriaș. La Paris au fost peste 800 de sportivi înscriși în cele 35 de probe, iar o treime dintre ei reprezintă cei care au șanse la medalii. Trebuie să ai la dispoziție informații relevante despre fiecare și nu sunt foarte ușor de găsit.
Și mai e ceva, ușor de zis, greu de realizat. Trebuie să nu te îmbolnăvești, să nu răcești, să nu devii indisponibil, pentru că în situațiile astea nu există schimbare. Asta e o mare provocare și a devenit deja o obișnuință să stau în camera de hotel, în autobuze și în biroul de la IBC (centrul internațional de transmisiuni) cu hanoracul pe mine și cu gluga pe cap, pentru a mă feri de aerul condiționat dat la maxim”, mai explică el.
Să faci parte dintr-un eveniment de asemenea anvergură înseamnă, cu siguranţă, şi mari întâlniri. Ce întâlniri i-a prilejuit meseria, pe cine dintre cei pe care îi admiră jurnalistul TVR i-a şi cunoscut sau văzut în competiţii? „În general, în centrele și în tribunele de presă sunt foarte mulți mari sportivi, dar nu prea ai timp să socializezi cu ei, cel mult câteva minute. Am schimbat câteva cuvinte și am făcut poze cu Ian Thorpe, uriașul înotător australian cvintuplu medaliat cu aur la Jocuri, cu Grant Hill, care este directorul general al echipelor americane de baschet și cu David Popovici. Ciudat, nu? Pe formidabilul pe care l-am comentat la Tokyo, din birou, la Budapesta și la Roma, din studioul TVR, nu am avut ocazia să-l întâlnesc, face to face, decât la Paris”, se bucură Emil de fericita conjunctură.
Un comentator colecţionează marile evenimente sportive ca pe cele mai preţioase comori. Cu ediţia Jocurilor Olimpice Paris 2024, Emil Hossu-Longin a adunat deja 13 astfel de nestemate. „În total, am comentat la toate evenimentele olimpice din 2000 până acum, deci ar fi 13. Prezent
am fost la șase ediții de Jocuri, trei de iarnă, trei de vară. Am debutat la Salt Lake City, în 2002, am legat Torino 2006 și Vancouver 2010, apoi am descoperit Londra, în 2012, plus Tokyo, acum trei ani. Am avut șansa uluitoare de a fi vocea medaliilor lui David. E, clar, Everestul carierei, mai ales că am așteptat 25 de ani momentul în care voi comenta, din bazin, un aur românesc.
Apoi, în imediata apropiere, Finalele americane ale turneelor olimpice de hochei pe gheață, cu golul de aur al lui Crosby din 2010 și cu triumful echipei din 2002, la care manager era Gretzky. Pe podium e și baschetul de la Londra, cu mențiunea că am avut bucuria de a-i intervieva pe Kobe Bryant și pe Kevin Durant”, se mândreşte jurnalistul.
Punctul forte al acestei ediţii a Jocurilor Olimpice, conform spuselor lui Emil Hossu-Longin, a fost „inspirația de a dispune spațiile de competiție în locurile maiestuoase ale orașului: Place de la Concorde, Grand Palais, Trocadero, Tour Eiffel, Les Invalides, Hotel de Ville. Pur și simplu, briliant moment. Să stai în tribună la baschet 3x3 și să vezi Champs Elysees și Arcul de Triumf, la volei de plajă în fața celui mai cunoscut simbol al Parisului, să te plimbi în grădina de la Versailles și să admiri echitația. Fa-bu-los! Bine, e greu să-i egalezi pe francezi la imaginație, dar ceea ce au făcut cu Jocurile 2024 e top. E o ștachetă peste care nu va trece nimeni”, e de părere comentatorul.
Ce urmează pentru Emil Hossu-Longin după Jocurile Olimpice? „Acomodarea cu frumoasa noastră capitală, jurnale, meciuri, serviciu. Și startul pregătirii pentru hocheiul de la Cortina, din februarie 2026.”