loader
Foto

Ediţie specială în direct, la TVR Sport! „Hagi, Drumul meu”, un album născut din dragoste de fotbal

Miercuri, de la ora 16:30, TVR Sport va transmite în direct o ediţie specială cu ocazia conferinţei de presă susţinute de legenda fotbalului românesc, Gheorghe Hagi. Albumul „Hagi, Drumul meu”, o poveste începută în urmă cu 60 de ani din iubire pentru fotbal, din încredere, dar și din curajul de a visa, va avea lansarea pe 26 martie.

 

Jurnaliştii TVR Sport, aflaţi la Academia de Studii Economice, instituţie pe care Gheorge Hagi a absolvit-o în urmă cu 40 de ani şi unde miercuri, 26 martie, va avea loc lansarea de carte, vor dezvălui în exclusivitate culisele realizarii albumului. Cu această ocazie vom urmări interviuri cu jucători din Generaţia de Aur a fotbalului românesc, dar şi încurajările ale prietenilor şi admiratorilor lui Hagi, aflați alături de fostul fotbalist cu ocazia lansării de carte. Conferinţa va fi moderată de jurnalistul Marius Mitran.

„Hagi, Drumul meu”, un album redactat într-un format unic, care se adresează fanilor de toate vârstele, cuprinde aproape 350 de fotografii, din care 200 prezentate în premieră, dar şi câteva zeci de articole din presa internaţională, multe dintre acestea necunoscute în România. Ca o curiozitate, cartea „Hagi, Drumul meu” cântăreşte în jur de două kilograme şi jumătate.

(w882) Foto Arhiv

Despre carte, dar şi despre performanţele fotbalistului şi antrenorului Gheorghe Hagi, a vorbit într-un interviu jurnalistul Marian Olaianos, coordonator editorial şi prieten al „Regelui” de peste 25 de ani:

Rep: Cum a apărut ideea "Hagi, Drumul meu"?

Marian Olaianos: E greu să definesc felul în care s-a născut ideea acestui album pentru că eu așa l-aș numi , un album ”Hagi”, sau dacă vreți, un ”Dicționar de Hagiologie”. Gheorghe Hagi este mai mult decât un fotbalist. El este un fenomen care trebuie explicat în toată dimensiunea sa. Ideea a prins contur în timp poate și la impulsul tuturor celor din jurul lui Gică dornici să vadă o astfel de lucrare, care să strângă la un loc părțile unei povești de succes. Cartea este parte din munca tuturor celor care au contribuit și la Muzeul ”Gheorghe Hagi”, care se află la Academia de la Ovidiu. Iar eu sunt doar un membru al unei echipe care pune mult suflet în tot ceea ce face. Gică a fost extrem de implicat în tot procesul care a dus la final acest album, iar rolul echipei a fost să caute și să așeze cât se poate de bine piesele acestui puzzle care înseamnă viața și cariera celui mai cunoscut român de pe Pământ.

Volumul se adresează unui public larg şi reuneşte în imagini şi cuvinte 60 de ani de viaţă ai marelui fotbalist. Îmi puteţi spune ce vom descoperi în premieră?

Formatul a reprezentat o provocare pentru toți cei care s-au implicat în acest proiect. Am spus și mai sus că nu este o carte. Cine se așteaptă să vadă o simplă carte va avea o surpriză imensă. E un album - document care conține peste 340 de fotografii, iar dintre acestea peste 200 reprezintă premiere. Cred că va fi interesant pentru cei care vor avea albumul în mână să vadă cum arăta oferta unei echipe din străinătate făcută pentru transferul unui jucător român în timpul comunismului. E un exemplu. Sau ce conținea de fapt protocolul dintre Sportul Studențesc și Steaua când Hagi a trecut din Regie în Ghencea pentru un singur meci. Ne-am gândit că trebuie să fie și ceva care să atragă publicul tânăr, un public mult mai pragmatic în ceea ce privește conținutul.

Te leagă de Gică Hagi mai mult de 25 de ani de prietenie. Din punct de vedere al jurnalistului, care este trăsătura unică a celui supranumit „Cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor”?

Dacă vorbim din punct de vedere sportiv - Genialitatea. Uman, Hagi este un monument de bun simț și empatie.

Care este cea mai importantă lecţie de viaţă pe care ai învăţat-o de la Hagi?

Smerenia. Și că Dumnezeu așază în final lucrurile așa cum trebuie să fie.​

 

CV GHEORGHE HAGI

Ca fotbalist, în perioada 1982 – 2001, Gheorghe Hagi a cucerit şapte titluri de campion, trei în România și patru în Turcia, trei Cupe ale României, patru Supercupe ale Spaniei (două cu Real Madrid, două cu Barcelona), Cupa Turciei, Supercupa Turciei, Cupa UEFA cu Galatasaray şi două Supercupe ale Europei, cu Steaua și Galatasaray.

Pentru naţionala României a jucat în 125 de meciuri şi a înscris 35 de goluri. Deţine recordul de reuşite sub tricolor, la egalitate cu Adrian Mutu.

Actualul manager tehnic și acționar majoritar de la Farul a fost ales de două ori cel mai bun antrenor român al anului şi are cinci trofee pe banca tehnică: două titluri în SuperLigă, Cupa României și Supercupa României cu Farul precum și Cupa Turciei cu Galatasaray.

 

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT