loader
Foto

Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile de la Râșnov a fost în direct la TVR 3

Probe spectaculoase de sărituri cu schiurile din cadrul FIS Ski Jumping World Cup de la Râșnov s-au desfășurat în direct între 17 și 19 februarie 2023. Pentru prima oară la Râșnov, competiția s-a desfășurat și în nocturnă.

 

Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile a programat, în perioada 16-19 februarie, 4 etape din calendarul FIS Ski Jumping World Cup, care s-au desfășurat la Complexul Olimpic din Valea Cărbunării – Râșnov. Pentru prima oară în România, trei dintre cele patru probe au avut loc în nocturnă.

Conform noului regulament, etapele de Cupă Mondială s-au desfășurat în nocturnă, fiind asigurată astfel o mai bună vizibilitate a competiției, ceea ce a atras un număr mai mare de spectatori care să se recreeze și să admire acest sport. Au avut loc două etape în competiția feminină, întreceri individuale și două etape din cea masculină, una individuală, precum și una la Super Team. În competițiile la feminin au fost înscrise 43 de sportive, iar la masculin - 46 de schiori.

Transmisiunile directe ale TVR 3 au acoperit zilele de 17, 18 și 19 februarie.

(w882)

„Sperăm să fie prezenți cât mai mulți dintre cei mai buni sportivi și cele mai bune sportive, fiindcă, la doar câteva zile după Râșnov, sunt programate Campionatele Mondiale de schi nordic​”, spunea jurnalistul TVR Sorin Hobana, comentatorul probelor pe care telespectatorii le-au urmărit în direct la TVR 3.

(w882)

„După mai multe ediţii ale fetelor (desfășurate aici, din 2014 încoace), pentru a căror organizare Federaţia Română de Schi şi Biatlon (FRSB) a fost lăudată de forul internaţional FIS, trambulina cu punctul de construcţie la 90 şi dimensiunea la 97 de metri, din complexul Valea Cărbunării de la Râşnov a găzduit în sfârşit, în februarie 2020, şi etape de Cupă Mondială masculină pe zăpadă, o premieră absolută pentru România. Și o raritate, de altfel, având în vedere că, în Cupa Mondială, băieţii aproape nu mai concurează pe trambuline normale, ci doar pe cele mari, de 120 metri, sau de zbor, punctul K peste 180 metri. Dar, la nici trei săptămâni după încheierea competiției, a început carantina din cauza pandemiei”, a explicat Sorin Hobana.

(w882)

Competiția masculină, care a pornit la drum în sezonul 1979 – 1980, a ajuns abia acum trei ani în România, în vreme ce Cupa Mondială feminină a poposit la Râşnov încă din 2014, la doar două sezoane de la inaugurare (2011-2012).

Programul transmisiunilor directe la TVR 3:

Vineri, 17 februarie, ora 16.00 – transmisiune directă

Cupa Mondială de Schi - FIS Ski Jumping

Sărituri cu schiurile – competiție senioare

Sâmbâtă, 18 februarie, ora 10.55 – transmisiune directă

Cupa Mondială de Schi - FIS Ski Jumping

Sărituri cu schiurile – competiție senioare

Sâmbâtă, 18 februarie, ora 17.15 – transmisiune directă

Cupa Mondială de Schi - FIS Ski Jumping

Sărituri cu schiurile – competiție băieți

Duminică, 19 februarie, ora 17.10 – transmisiune directă

Cupa Mondială de Schi - FIS Ski Jumping

Sărituri cu schiurile - competiție super echipe (băieți)

(w882)

Despre Arena din Valea Cărbunării

Arena din Valea Cărbunării este un proiect de infrastructură sportivă, parte a programului “Move & Jump“, fiind primul din România și sud-estul Europei la standardele impuse de Federaţia Internaţională de Schi.

Centrul a fost realizat în cadrul unui parteneriat public-privat. Complexul includea inițial trei trambuline K15 (HS18), K35 (HS38), respectiv K64 (HS71), ulterior fiind realizată şi una cu punctul de construcţie K la 90 şi dimensiunea HS de 100 metri. Fiind dotate cu o instalaţie de producere a zăpezii artificiale şi cu o instalaţie de udat, iar în zona de aterizare, cu suprafaţă artificială şi gazon natural, trambulinele pot fi folosite pe întreaga durată a anului.

Există o instalație de telescaun, o clădire anexă pentru birouri şi vestiare, o staţie de apă şi o parcare.

(w882)

Comentatorul TVR Sorin Hobana ne-a oferit mai multe informații: „Lucrările de construcție a centrului sportiv au fost demarate în cursul anului 2009, trambulinele fiind date în folosinţă în vara anului 2011. Arena, inaugurată oficial la nivel internaţional în 2012, în cadrul unei Cupe FIS, a avut la primul eveniment participare deosebită: între alţii, nume ca austriacul Thomas Morgenstern, slovenul Robert Kranjec sau cehul Roman Koudelka. Ulterior, s-au desfăşurat aici şi întreceri din cadrul FOTE 2013, inclusiv pe trambulina HS 100, cea mai mare, inaugurată în noiembrie 2012, cea care a găzduit, pe 1 şi 2 martie 2014, primele etape de Cupă Mondială din România. Mai întâi, competiții din cadrul Marelui Premiu de Vară, apoi și pe zăpadă, în primă etapă - feminine, apoi și masculine, împlinind visul numeroșilor iubitori din România ai acestei frumoase, spectaculoase și speciale discipline sportive olimpice de iarnă”.

(w882)

De când se desfășoară competiții de schi în România

Federaţia Română de Schi-Biatlon a luat fiinţă în octombrie 1924. În acelaşi an a fost creată şi Federaţia Internaţională de Schi, România numărându-se printre membrii fondatori. Astăzi, Federaţia Română de Schi-Biatlon reunește peste 50 de cluburi sportive de profil din întreaga ţară, cu un total de aproximativ 2.000 de sportivi legitimați.

Anual, sub egida Federației Române de Schi-Biatlon se organizează competiţii sportive naţionale şi internaţionale pe pârtiile de pe Valea Prahovei (Azuga, Sinaia, Bușteni, Predeal), din Poiana Braşov, Râșnov, Cheile Grădiștei, Fundata, Vatra Dornei, Sibiu, Petroșani, Semenic, Cluj, Harghita şi Baia Sprie.
Calendarul competițional cuprinde peste 80 de concursuri şi întreceri sportive. Competițiile interne sunt organizate pe cinci discipline: schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, snowboard şi biatlon.

Râșnovul, pe harta competițiilor mondiale de schi

(w882)

„Interesul Râșnovului pentru sport este legitimat de o tradiţie de peste 100 de ani. Începutul oficial a avut loc în 1909, când asociația de schi formată din braşoveni şi râşnoveni, înfiinţată în 1905, a organizat primul concurs de schi disputat în Transilvania şi Regatul României. Cel mai important club al oraşului este ,,C.S.Ş. Dinamo Râșnov”, unul dintre renumitele cluburi de școlari din România”, ne-a adus jurnalistul Sorin Hobana toate informațiile.

Prima investiţie importantă în baza sportivă a Râșnovului a avut loc în 1936, când a fost amenajată prima trambulină pentru sărituri cu schiurile (reconstruită în 1947). În prezent, infrastructura sportivă a oraşului este formată dintr-un stadion, două baze de biatlon şi o bază de sărituri cu schiurile. Astfel, Râşnovul are singura bază sportivă din România pentru sporturi nordice: sărituri cu schiurile, biatlon, schi fond şi combinată nordică (sărituri şi schi fond).

 

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT