Echipa ucraineană Dinamo Kiev, antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu, a învins la loviturile de departajare joi seara, la București, scor 1-1 și 6-5, echipa greacă Aris Salonic, în manșa secundă a turului al treilea preliminar din Conference League. Dinamo Kiev s-a calificat în play-off.
Neven Djurasek a deschis scorul în Giulești, pentru Aris Salonic, în minutul 39, iar fornația ucraineană a reușit să egaleze pe final de repriză, în minutul 45, la golul lui Nazar Voloshyn.
Echipa lui Mircea Lucescu nu a renunțat la ideea de a înscrie golul victoriei, iar Oleksandr Karavaev, introdus în minutul 72, a marcat pentru 2-1 în minutul 85 și partida din Giulești a intrat în prelungiri, pentru că în meciul tur Aris câștigase cu scorul de 1-0.
În minutul 106 croatul Pavicic, de la Aris, a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben, golurile nu au venit și s-a ajuns la loviturile de departajare. Dinamo Kiev a deschis seria cu gol, Menendez (Aris) a fost primul jucător care a ratat – Buschan apărând șutul spaniolului. Samba Diallo a făcut 3-1 pentru Dinamo Kiev după care Rupp a marcat pentru Aris. Choutesiotis a apărat șutul jamaicanului Parris (Dinamo Kiev), Franco Ferrari a adus egalitatea, 3-3, dar Benito i-a adus din nou în avantaj pe ucraineni, iar Christodoulopoulos a făcut 4-4.
Diachuk și Zamora au marcat în prima serie KO, apoi Dobinchok a înscris și Odubajo a trimis peste poartă, semnând calificarea lui Dinamo Kiev.
Sursă foto: Agerpres