loader
Foto

Centrul Național de Tenis poartă numele Simonei Halep

Centrul Național de Tenis din București poartă, de joi, numele fostei jucătoare Simona Halep. Numele oficial al bazei sportive a devenit Centrul Național de Tenis Simona Halep.

 

Federația Română de Tenis a anunțat că inițiativa reprezintă o recunoaștere oficială a performanțelor remarcabile ale Simonei Halep, precum și a rolului esențial pe care aceasta l-a jucat în promovarea tenisului românesc pe plan internațional.

Simona Halep și-a anunțat retragerea din activitate la 4 februarie 2025. Ea a câștigat două titluri de Mare Șlem în carieră, la Roland Garros în 2018 și la Wimbledon în 2019, a mai jucat trei finale, dintre care două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018).

Simona Halep își încheie oficial cariera, după mai bine de 15 ani în care a scris istorie în tenisul mondial. Cu două titluri de Grand Slam și peste 20 de trofee WTA în palmares, Halep a reușit să readucă România în prim-planul sportului alb. Totuși, cariera sa a fost marcată de un moment dificil: scandalul de dopaj izbucnit în 2022, care i-a afectat serios clasarea în ierarhiile internaționale și a îngreunat revenirea pe teren.

Născută în 1991, la Constanța, într-o familie de aromâni, Simona Halep s-a remarcat încă din copilărie prin ambiția și talentul său. A început să joace tenis la vârsta de patru ani și, de atunci, a demonstrat că este o luptătoare – o imagine care va rămâne definitiv în memoria sportului românesc.

sursa foto: shutterstock/Andrew Angelov

Mai multe detalii regăsiți pe TVR INFO.

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT