loader
Foto

Belșug în campionat, secetă la echipa națională.

Echipele italiene se califică în finalele competiților  europene, dar naționala nu a mai participat la mondial din 2014.

 

Joi seară, Atalanta și Fiorentina s-au calificat în finala Europa League respectiv finala Conference League, după ce jucători bergamasci au trecut de francezii de la Marseille (4-1 la general), iar echipa viola a trecut, greu, de belgienii de la Brugge (4-3 la general).

Atalanta a reușit în premieră calificarea în finala unei competiții europene. Echipa antrenată de către Gian Piero Gasperini a trecut fără mari emoții de cei de la Marseille, scor 3-0 în manșa secundă. Pentru echipa din Bergamo este prima finală din istoria de 125 de ani  a clubului. În ultimul act de la Dublin, din 22 mai, Atalanta îi va înfrunta pe invincibilii de Bayer Leverkusen.

Fiorentina a reușit și ea calificarea în finala Conference League, pentru a doua oară la rând. Echipa viola a trecut la mare luptă de belgienii de la Club Brugge, datorită victoriei din tur (3-2). În sezonul trecut, echipa din orașul Renașterii a pierdut finala aceleiași competiții împotriva celor de la West Ham (2-1 pentru englezi). În acest sezon, echipa viola îi va înfrunta pe grecii de la Olympiacos, pe data de 29 mai, tocmai la Atena.

În ultimele sezoane, echipele italiene au devenit o prezență constantă în fazele finale ale tuturor competițiilor europene ( Liga Campionilor, Europa League și Conference League). Sezonul trecut, campionatul italian a avut câte o reprezentantă în fiecare finală a acestor trei competiții. Inter Milano în Liga Campionilor, AS Roma în Europa League și Fiorentina în Conference League. Din păcate pentru peninsulari, nicio echipă din cele trei nu a reușit să pună mâna pe vreun trofeu.

Chiar dacă echipele din Serie A acced constant în  fazele finale ale principalelor competiții europene, totuși, cu echipa națională, italienii nu au mai reușit o calificare la Cupa Mondială din 2014. Squadra Azzura,campioană mondială de patru ori (1934, 1938, 1982 și 2006) a fost prezentă, ultima dată, la mondialul brazilian, din 2014, unde nu a reușit să iasă dintr-o grupă în care se mai aflau Anglia, Costa Rica și Uruguay . În această perioadă de seceta, Italia a reușit totuși, să devină campioană europeană, în 2021.

Damian Mamulă

Sursă foto: Imago

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

35 de medalii câștigate de România la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate

România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate, organizat de International ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

Doi clujeni au ajuns la capătul lumii | VIDEO

Doi clujeni au ajuns la capătul lumii | VIDEO

publicat: vineri, 13 decembrie 2024

Gabriel Bota și Rudolf Nyari, organizatori ai Festivalului Internațional de Carte Transilvania, au demarat o ...

 

#TVRSPORT