loader
Foto

Australian Open, startul sezonului de Grand Slam din tenis pentru 2026

Primul Grand Slam al anului va începe duminică, 18 ianuarie, la Melbourne, iar România are trei jucătoare calificate direct pe tabloul principal: Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse.

 

Ediția din 2026 a Australian Open debutează cu un moment istoric: turneul va beneficia, în premieră, de un spectacol oficial de deschidere. Competiția este dominată de mizele mari de pe tabloul masculin, unde Jannik Sinner vizează al treilea titlu consecutiv, în timp ce Carlos Alcaraz încearcă să completeze Grand Slam-ul carierei.

Cele trei jucătoare din România vor evolua direct pe tabloul principal, având parte de trageri la sorți complexe: Jaqueline Cristian (37 WTA) o va întâlni pe Karolina Muchova (19 WTA), iar românca încearcă să obțină prima victorie în fața cehei, după ce a pierdut toate cele trei confruntări anterioare, Sorana Cîrstea (41 WTA) va juca împotriva germancei Eva Lys (39 WTA) și singura lor întâlnire de până acum, desfășurată în 2023, s-a încheiat cu victoria sportivei din Germania, iar Gabriela Ruse (79 WTA) are, teoretic, cel mai favorabil istoric în fața adversarei sale, Daiana Iastremska (27 WTA), conducând cu 3-0 în meciurile directe.

Prezența în primul tur la Melbourne le asigură jucătoarelor noastre un premiu de 150.000 de dolari australieni (aproximativ 87.000 de euro).

În timp ce Jannik Sinner și Madison Keys pornesc în competiție din postura de campioni en-titre, reprezentantele României caută să avanseze în fazele superioare ale primului turneu de Grand Slam al anului.

Aflați mai multe detalii pe TVR INFO.

(P) Când revin cele mai tari campionate de fotbal din Europa?

Pauza competițională a marilor campionate nu a fost la fel ca în anii precedenți. Fanii fotbalului s-au putut ...

EURO feminin 2025 se vede în exclusivitate la TVR SPORT

În această vară, fotbalul revine la Televiziunea Română. Timp patru săptămâni, în perioada 2-27 iulie, TVR SPORT va ...

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT