loader
Foto

Argentina – Franța 3-3 (2-0, 2-2) 4-2 după lovituri de departajare, în finala Cupei Mondiale

A fost o finală epică în Qatar, un joc magnific între două forțe care au produs spectacolul pe care toată lumea îl aștepta! A câștigat Messi, care și-a îndeplinit visul!

 

În minutul 8 Varane le-a dat emoții propriilor suporteri, deviind un șut al lui De Paul, puțin pe lângă poarta lui Lloris. Apoi a venit faza din minutul 21, când Di Maria l-a driblat pe Dembele, iar acesta l-a împins în careu. Arbitrul a dictat imediat penalty. Messi l-a avut în față pe Lloris, portarul cu cele mai multe meciuri la Cupa Mondială, și l-a învins deschizând scorul. S-a jucat în continuare pe contre, iar în minutul 36 a fost 2-0 după o fază superbă de contraatac. Mingea s-a plimbat pe traseul Messi – De Paul – Mac Allister, acesta i-a pasat perfect lui Di Maria, care a înscris. Pe final de repriză Didier Deschamps a schimbat doi dintre atacanții titulari, pe Giroud și Dembele, cu Thuram și Kolo Muani, iar sud-americanii au intrat la pauză cu avantaj de două goluri.

Partea secundă a început cu ocazia lui De Paul, din minutul 49, când argentinianul a șutat în brațele lui Lloris. Messi a trimis pe lângă poartă în minutul 60, la o fază care i-a avut printre protagoniști pe Di Maria și De Paul. Franța a primit penalty în minutul 79 la contactul dintre Otamendi și Kolo Muani, portarul Martinez a ghicit colțul, dar Mbappe a tras bine și a redus din diferență. A urmat momentul care a aruncat în aer galeria Les Bleus. Messi a pierdut balonul, contraatac și Mbappe a înscris, egalând situația pe tabelă. 2-2 în numai două minute. În minutul 88 francezii au cerut penalty la căderea lui Marcus Thuram, în careu, dar au primit doar un cartonaș galben. Franța a forțat victoria pe finalul timpului regulamentar, dar nu a reușit, chiar dacă în minutul 90+4 Rabiot a șutat din careu, iar Martinez a reținut cu dificultate. Trei minute mai târziu Messi a trimis un trasor de la marginea careului, însă Lloris a scos în corner și s-a intrat în prelungiri. Aici a fost mai multă tatonare, până la șutul lui Montiel, din minutul 105, urmat de ocazia lui Lautaro Martinez - șut blocat de Upamecano. Și a venit golul – minutul 109, atac în trei al Argentinei, pasele au mers perfect și Messi a trimis în poartă. Au fost emoții pentru argentinieni, care au așteptat să primească o confirmare a arbitrilor că golul a fost valabil. Și a fost gol valabil, pentru 3-2. În minutul 116 Montiel a fost lovit în mână de șutul lui Mbappe și a fost, din nou, penalty pentru Franța. Mbappe a făcut tripla, prima a unui jucător într-o finală mondială după 56 de ani, și pe tabelă scorul a devenit 3-3. Martinez a scos mingea șutată de Kolo Muani cu un reflex de portar de handbal, păstrând Argentina în joc, apoi Mbappe a șerpuit în careul advers, însă Enzo Fernandez l-a deposedat și s-a intrat la lovituri de departajare.

Și astfel, a unsprezecea finală care a opus echipe din America de Sud și Europa s-a încheiat pentru a opta oară cu victoria reprezentantei continentului unde fotbalul arde și consumă totul – America de Sud.

Argentina – Franța 3-3 (Messi 23 penalty, 109, Di Maria 36 / Mbappe 80 penalty, 81, 118 penalty)

La loviturile de departajare: Mbappe – gol; Messi – gol; Coman – apără Martinez; Dybala – gol; Tchouameni – pe lângă poartă; Paredes – gol; Kolo Muani – gol; Montiel – gol.

Al Daayen, Lusail Stadium, Finala, 88.966 spectatori

ARGENTINA: E. Martinez – Molina (Montiel 91), Romero, Otamendi, Tagliafico (Dybala 120+1) - Di Maria (Acuna 64), De Paul (Paredes 102), Enzo Fernandez, Mac Allister (Pezzella 116) - Messi, Julian Alvarez (Lautaro Martinez 102). SELECȚIONER: Lionel Scaloni

FRANȚA: Lloris – Kounde (Disasi 120+1), Varane (Konate 113), Upamecano, Theo Hernandez (Camavinga 71) – Griezmann (K. Coman 71), Tchouameni, Rabiot (Fofana 96) – Dembele (Kolo Muani 41), Giroud (Thuram 41), Mbappe. SELECȚIONER: Didier Deschamps

Cartonașe galbene: Enzo Fernandez 45+7, Acuna 90+8 / Rabiot 55, Thuram 87, Groud 90+5

Arbitri: Szymon Marciniak – Pawel Sokolnicki, Tomasz Listkiewicz (toți din Polonia) – Ismail Elfath (Statele Unite)

Sursă foto: Getty Images

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT