loader
Foto

Argentina – Australia 2-1 (1-0), în optimile de finală ale Cupei Mondiale

Messi a marcat al treilea său gol la Cupa Mondială din Qatar și Argentina merge în sferturi cu ceva emoții apărute la finalul meciului cu Australia. Viitoarea adversară a echipei albiceleste va fi naționala din Țările de Jos.

 

La meciul cu numărul 1000 din cariera sa, Lionel Messi a deschis scorul pentru Argentina în duelul din optimi cu Australia. Jucătorul de la PSG a înscris în minutul 35, cu un șut plasat și a deschis scorul.

Repriza secundă a adus majorarea scorului, Julian Alvarez profitând de o gafă a portarului Mathew Ryan, în minutul 57. Douăzeci de minute mai târziu Craig Goodwin a șutat la poartă, Enzo Fernandez a deviat și l-a păcălit pe goalkeeperul aregntinian Martinez. 2-1 pentru Argentina, care a avut emoții în minutul 81, atunci când Behich putea egala situația de pe tabelă. Messi a mai oferit câteva pase pe tavă, dar colegii săi le-au ratat cu seninătate, iar la ultima fază australianul Kuol a fost pe cale să egaleze, dar s-a opus portarul Martinez și Argentina va întâlni Țările de Jos pentru a șasea oară la un turneu final de Campionat Mondial. Sud-americanii au reușit o singură victorie fără să fie nevoie de lovituri de departajare – în finala din 1978.

Argentina – Australia 2-1 (Messi 35, J. Alvarez 57 / E. Fernandez 77 autogol)

Ar-Rayyan, Ahmad Bin Ali Stadium,Optimi de finală, 45.032 spectatori

ARGENTINA: D. Martinez – Molina (Palacios 80), Otamendi, Romero, Acuna (Tagliafico 71) - Mac Allister (Montiel 80), E. Fernandez, De Paul - Papu A. Gomez (Lisandro Martinez 50), Messi, J. Alvarez (Lautaro Martinez 71). SELECȚIONER: Lionel Scaloni

AUSTRALIA: Ryan – Degenek (Karacic 71), Souttar, Rowles, Behich – Leckie (Kuol 71), Mooy, Irvine, Baccus (Hrustic 58) – McGree (Goodwin 58), Duke (MacLaren 71). SELECȚIONER: Graham Arnold

Cartonașe galbene: Irvine 15, Degenek 38

Arbitru: Szymon Marciniak – Pawel Sokolonicki, Tomasz Listkiewicz (toți din Polonia) - Mario Alberto Escobar Toca (Guatemala)

Sursă foto: Getty Images

 

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT