loader
Foto

Arabia Saudită – Mexic 1-2 (0-0), în grupa C de la Cupa Mondială Qatar 2022

Dacă ar fi marcat încă un gol în poarta Arabiei Saudite mexicanii ar fi rămas în Qatar, iar în avion, spre casă, ar fi fost Lewandowski și compania. Însă Mexicul nu a fost în stare să înscrie golul izbăvitor, iar El Tri a fost eliminată din competiție.  

 

Pentru a scăpa de clasamentul fair-play, mexicanii trebuiau să înscrie multe goluri în poarta Arabiei Saudite. Și ocazii au fost, dar portarul Al Owais a fost de netrecut. Partea a doua a adus și golurile. Au fost, mai întâi, cele două ale Mexicului. Martin și Chavez au făcut rapid 2-0 și tribunele așteptau încă un gol care să descătușeze energiile. Și golul a venit, într-un târziu, dar în poarta mexicanilor, înscris de Al Dawsari. La 2-1 scenariul rămânea același. Un gol al ”verzilor” declanșa fiesta la Mexico City. Dar oamenii lui Tata Martino au părut obosiți și un pic fataliști. Mexic a învins cu 2-1 și pleacă acasă după ce a adunat patru puncte în grupă.

Arabia Saudită – Mexic 1-2 (Salem Al Dawsari 90+4 / H. Martin 47, Luis Chavez 52)

Al Daayen, Lusail Stadium, Grupa C, 84.985 spectatori

ARABIA SAUDITĂ: Al Owais – Al Tambakti, Al Bulayhi (Sharahili 37), Al Amri - Abdulhamid, Al Hassan (Madu 46), Kanno, Al Ghannam (Bahbri 88) - Al Brikan, Al Shehri (Al Obud 62), Al Dawsari. SELECȚIONER: Herve Renard

MEXIC: Ochoa – J. Sanchez (K. Alvarez 86), Montes, Moreno, Gallardo – E. Alvarez (Funes Mori 86) – Pineda (C. Rodriguez 77), Chavez - Lozano, H. Martin (Jimenez 77), Vega (Antuna 46). SELECȚIONER: Gerardo Martino

Cartonașe galbene: Al Shehri 28, Al Hassan 34, Al Tambakti 52, Madu 81, Al Amri 90+1, Bahbri 90+7 / Alvarez 16

Arbitri: Michael Oliver – Stuart Burt, Simone Bennett (toți din Anglia) – Istvan Kovacs (România)

Sursă foto: Getty Images

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT