loader
Foto

Antonio Colamonici: Am crescut împreună cu lotul României de canotaj

„Mai important decât medaliile este faptul că eu şi echipa României am crescut împreună. În viitor nu este vorba numai despre medalii, scopul nostru este să ne îmbunătăţim pe zi ce trece”, a declarat Antonio Colamonici, antrenorul coordonator al lotului olimpic de canotaj al României, care a depus joi, 19 septembrie, jurământul de credinţă prin care a devenit oficial cetăţean român.

 

Antonio Colamonici, antrenorul coordonator al lotului olimpic de canotaj al României, a devenit oficial cetățean român, după ce a adus țării 184 de medalii la competiții internaționale. Italianul de 53 de ani, care s-a stabilit în România în 2017, a primit certificatul de cetățenie în cadrul unei ceremonii conduse de Ciprian Florescu, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Vizibil emoționat, Colamonici a declarat că se simte român de mult timp, iar de acum acest lucru este scris și în documentele oficiale. „Sunt foarte emoționat și onorat. Am fost român în inima mea, dar de azi sunt și în buletin. Îmi place totul în România, aici mă simt acasă. Am echipa mea, care a devenit a doua familie pentru mine. Tricolorul României este acum și tricolorul meu,” a spus Colamonici.

El a subliniat că ziua primirii cetățeniei este cu atât mai specială, cu cât coincide cu sărbătoarea San Gennaro, un sfânt important pentru orașul său natal, Napoli. „Pentru mine, ziua de astăzi are o dublă semnificație,” a adăugat antrenorul.

Antonio Colamonici a fost decorat recent de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa la succesul echipei de canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, unde România a obținut cinci medalii, dintre care două de aur și trei de argint.

Aducându-și o contribuție semnificativă la performanțele canotajului românesc, Colamonici s-a remarcat nu doar prin rezultatele obținute, ci și prin dedicarea sa față de sportul românesc și echipa pe care o consideră a doua familie.

Alte detalii referitoare la declarațiile antrenorului lotului olimpic de canotaj al României, Antonio Colamonici, regăsiți pe TVR INFO.

Foto: Federația Română de Canotaj

Derby în Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova | VIDEO

În contextul competițional al Cupei României, Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit programul ultimelor ...

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

Supărare mare la CFR Cluj | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Trupa lui Dan Petrescu, care nu mai cedase un meci de la finalul lunii septembrie, a suferit o înfrângere ...

In memoriam Helmut Duckadam: Povestea portarului imbatabil, eroul de la Sevilla  | VIDEO

Povestea lui Helmut Duckadam, a cărei relatare a fost realizată de jurnaliștii de la redacția în limba română a ...

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

Final de an în Liga Zimbrilor | VIDEO

publicat: marţi, 17 decembrie 2024

În ultima etapă a anului în Liga Națională de Handbal Masculin, regiunea Moldovei a fost martora unui spectacol ...

"Arena", cu Vlad Lucian Arhire | VIDEO

publicat: luni, 15 iulie 2024

Handbal feminin, tenis și fotbal, la "Arena". Luni, 15 iulie, de la ora 19:00, la TVR Iași.

Handbal masculin: Antrenorul Xavier Pascual pleacă de la Dinamo

Tehnicianul spaniol Xavier Pascual a anunţat, luni, că va pleca de la echipa masculină de handbal Dinamo, după trei ...

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

Volei, în direct la TVR Timișoara | VIDEO

publicat: miercuri, 11 decembrie 2024

Pe 11 decembrie, de la ora 18:30, CSM Lugoj va înfrunta pe renumita echipă Olympiacos Pireu într-un meci ce promite ...

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

CSM Lugoj pierde în CEV Challenge Cup | VIDEO

publicat: miercuri, 27 noiembrie 2024

CSM Lugoj a suferit o înfrângere severă în optimile de finală ale CEV Challenge Cup, cedând cu scorul de 3-0 în ...

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

Un pas spre măreție: Victoriile CSM Lugoj | VIDEO

publicat: miercuri, 16 octombrie 2024

Recent, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să câștige în fața campioanei en titre a României, CSO ...

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

Sania, de la mijloc de transport la disciplină sportivă

publicat: miercuri, 05 februarie 2025

Folosită din cele mai vechi timpuri, după cum o arată numeroase descoperiri, sania a fost utilizată inițial doar ca ...

Campionatul Mondial de Sanie 2025 din Canada se vede la TVR SPORT

Probele se desfăşoară pârtia de la Whistler, considerată una dintre cele mai periculoase din lume! Tricolorii vor ...

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

Debut perfect pentru România: 6-0 cu Germania | VIDEO

publicat: luni, 16 decembrie 2024

Naționala de futsal a României a avut o prestație remarcabilă în debutul preliminariilor EURO 2026, demonstrând un ...

 

#TVRSPORT