Kane - înger și demon! Giroud - omul care aduce golul! Ei au fost jucătorii care au scris o mare parte din istoria acestui meci. Ratarea lui Harry Kane a fost una de curtea școlii, iar Anglia pleacă acasă în timp ce francezii visează ca după semifinala cu Maroc să0și poată apăra trofeul, în marea finală a Cupei Mondiale.
Franța a deschis scorul în minutul 17, când Griezmann i-a pus mingea lui Tchouameni și acesta a înscris. Englezii au egalat în minutul 54, la un penalti dat de arbitrul brazilian Sampaio pentru un fault al lui Tchouameni la Saka. Kane a transformat înscriind al 53-lea său gol pentru naționala Albionului. Anglia a avut o bară, prin Maguire, în minutul 70, dar cei care au înscris au fost francezii. Pickford a scos mai întâi cu un reflex senzațional șutul lui Giroud, iar din cornerul care a urmat același Giroud a înscris și el golul său cu numărul 53 pentru naționala Franței. Anglia a avut șansa egalării la un fault în careu făcut de Theo Hernandez asupra lui Mount, abia intrat. Arbitrul a consultat VAR și a acordat penalti, ratat însă de Kane, care a tras prost. Franța s-a calificat în semifinale, unde va întâlni Maroc. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Argentina și Croația.
ANGLIA: Pickford - Walker, Stones (Grealish 90+8), Maguire, Shaw - Rice – Henderson (Mount 79), Bellingham – Saka (Sterling 79), Kane, Foden (Rashford 86). SELECȚIONER: Gareth Southgate
FRANȚA: Lloris - Kounde, Varane, Upamecano, Theo Hernandez - Tchouameni, Rabiot – Dembele (K. Coman 79), Griezmann, Mbappe – Giroud. SELECȚIONER: Didier Deschamps
Cartonașe galbene: Maguire 90 / Dembele 45, Griezmann 46, Theo Hernandez 82
Arbitri: Wilton Sampaio - Bruno Boschilia, Bruno Pires (toți din Brazilia) - Mohammed Abdulla (Emiratele Arabe Unite)
Sursă foto: Getty Images