Miercuri seară, Real Madrid s-a calificat pentru a 18-a oară în finala Ligii Campionilor. Madrilenii au reușit o nouă calificare în ultimul act al competiției după o semifinală, încheiată cu cântec împotriva celor de la Bayern Munchen (4-3 la general).
În marea finală de pe Wembley, Los Blancos îi vor înfrunta pe cei de la Borussia Dortmund, o altă echipă germană, pe data de 1 iunie. Ultima dată când Realul pierdea o finală de Ligă se întâmpla în urmă cu 43 de ani, în sezonul 1980-81, împotriva celor de la FC Liverpool.
Real Madrid cunoștea pentru ultima oară gustul înfrângerii într-un ultim act al celei mai importante competiții europene inter-cluburi în urmă cu mai bine de patru decenii, într-o altă eră a fotbalului. Legendara echipă a Cormoranilor care domina Europa la începutul anilor 80, și din care făceau parte, printre alții, Ray Clemence, Graeme Souness și Sir Kenny Dalglish, reușea să îi înfrângă la limită pe madrileni (1-0), datorită golului marcat de către fundașul stânga Alan Kennedy. Legendarul selecționer al Spaniei, Vicente Del Bosque era unul dintre jucătorii importanți ai celor de la Real Madrid care aveau în acea perioadă un nucleu format în mare parte din jucătorii crescuți de către La Fabrica, academia madrilenilor. Aceștia erau majoritari în lotul echipei ce are în palmares 14 trofee ale Ligii Campionilor. Englezul Laurie Cunningham și germanul Uli Stielike, proaspăt campion european cu Die Mannschaft, erau singurii jucători străini din echipa Realului.
Era o perioadă când în Cupa Campionilor Europeni, cum se numea competiția, jucau doar campioanele țărilor europene. Universitatea Craiova a fost reprezentanta României în acel sezon al C.C.E.. Din păcate însă, jucătorii Craiovei „Maxima” nu reușeau să treacă de Inter Milano, campioana Italiei. Parcursul „nerazzurrilor” era întrerupt tocmai de către Real Madrid, în semifinalele competiției.
Damian Mamulă
Sursă foto: Imago